Cimbrisor sau cimbrisorul de camp pentru durerile de dinti

Cimbrisorul de camp – Thymus serpillum (Fam. Labiatae) Denumiri populare : cimbrisor, sărpunel, timian, timişor.

Descriere. Cimbrisorul are tulpinile în 4 muchii, uneori cilindrice, târâtoare, de culoare verde roşiatică, din care iau naştere numeroase ramuri ascendente la extremitatea lor. Frunzele aşezate opus, sunt mici, ovale şi cu marginea întreagă, uneori uşor recurbată în jos ; privind în zare în limbul acestor frunze se observă prezenţa unor puncte transparente care, în realitate, sunt pungile cu ulei volatil. Florile zigomorfe de culoare roşu-liliachie sunt grupate în spice dese şi scurte în vârful ramurilor şi au corola bilabiată, labiul inferior fiind lung şi trilobat, iar cel superior ernarginat ; androceul cu 4 stamine, două mai lungi şi două mai scurte.

Locurile de creştere. Cimbrisorul este un subarbust ce creşte prin fineţe, în locuri foarte însorite, pe soluri aride, pietroase sau nisipoase, mai ales în zonele de deal şi de munte.cimbrisorul-de-camp-Thymus-serpillum

Recoltare cimbrisor. Se recoltează întreaga parte aeriană (Herba Serpilly) în timpul înfloririi (din mai şi până în septembrie), spre orele de prânz, în zile frumoase. Se usucă la umbră în poduri aerisite ; au miros plăcut şi gust amar-aromat. Se pot recolta şi alte specii de Thymus care cresc spontan, întrucât au aceeaşi valoare terapeutică.

Cimbrisor de camp – Principii active : uleiul volatil conţine carvacrol şi timol ; acizii cafeic şi rosmarinic, tanin şi mueilagii, rezine.

Cimbrisor de camp – Acţiune farmacologică – calmantă asupra tusei, datorită uleiului volatil, iar datorită în mare parte timolului, acţiune coleretică — stimulând secreţia biliară a ficatului ; colagogă — stimulând contracţia veziculei biliare şi evacuarea bilei în intestin ; antiseptic intestinal, stomahic, expectorant, antispastic al căilor respiratorii ; antihelmintic ; stimulează funcţiile rinichilor.

Extern, sub formă de băi ca antiinfecţios şi calmant al sistemului nervos.

Cimbrisor de camp – Întrebuinţări

Intern, în tuse convulsivă, spastică şi astmatică, bronşită, răguşeală, datorită uleiului volatil. Se mai utilizează în anorexia anemicilor şi în dispepsii.

Având acţiune antiseptică puternică, acţionează asupra ficatului şi rinichilor, ameliorând starea lor de funcţionare.

Datorită timolului din uleiul volatil, ceaiul de cimbrisor poate fi folosit la eliminarea viermilor intestinali.

Contraindicaţii : enterite, esofagite, insuficienţe pancreatice.

Preparare şi utilizare. Se utilizează ca infuzie 1—2 g% luându-se 50—200 ml pe zi pentru calmarea tusei convulsive şi astmatice, ca şi în tratamentul anorexiei anemicilor şi enterocoiitelor.

Extern, sub formă de băi, datorită proprietăţilor sale antiseptice şi de cicatrizare a rănilor.

Cimbrisor de camp – Tratamente din tradiţiile populare

Decoctul de cimbrisor de camp se ţinea în gură contra durerilor de dinţi. Cu cimbrisor, curpen şi iarba-lui-Tatin se făcea „feredeu”, pentru răceală şi reumatism. Cu planta se făceau abureli contra guturaiului şi durerilor de gât. În unele zone, planta se usca, se făcea praf şi aşa se sufla în gât. În alte zone, praful se trăgea pe nas, ca tutunul, pentru a opri curgerea sângelui.

Etimologia denumirii. Cuvântul Thymus provine din grecescul thymon, thymos, derivat din verbul thyein — a mirosi, adică plantă mirositoare. Altă variantă, că ar deriva din cuvântul egiptean tham, nume dat unei plante folosită la îmbălsămare.

Numele de serpyllum derivă din verbul latin serpo,-ere = a se târâ, făcând aluzie la faptul că tulpinile plantei sunt târâtoare.

Care este gandul tau?