Chirurgul cu mâinile goale

…Un alt reporter vrea să ştie cum îşi stabileşte diagnosticul Tony Agpaoa. Acesta răspunde: „O să vă dezamăgesc din nou. Acest lucru nu-l pot explica aşa cum ar face-o un medic, deoarece eu nu percep starea bolnavului meu după date ştiinţifice, ci după aura pe care o degajă şi după culoarea pe care o iau mâinile mele când le apropii de corpul său. Dacă acestea iau o culoare care bate în galben, înseamnă că pot să intervin fără să cauzez un prejudiciu bolnavului. Dacă ele se colorează în roz-portocaliu, prefer să amân operaţia pentru altă dată şi, până atunci, prescriu pacientului fie un tratament magnetic care îi va ameliora starea, fie un regim pe bază de produse naturale ca să-l pregătesc pentru o intervenţie ulterioară. Când o culoare bătând spre roşu îmi apare în timpul operaţiei, înseamnă că trebuie să termin cât mai repede, căci roşul mă avertizează că bolnavul este în primejdie. Fireşte, numai eu pot să percep această aură. Dumneavoastră nu vedeţi decât culoarea roşiatică provocată de sângele pe jumătate dematerializat, de pe mâini.”

Cuiva care-l întreabă dacă are preferinţe sau dacă exclude anumite boli care nu sunt de competenţa sa, Agpaoa răspunde că el nu-şi limitează a priori câmpul investigaţiilor sale terapeutice. „Trebuie, mărturiseşte el cu sinceritate, să vindec toate afecţiunile. Dar pot să afirm că, în general, eu uşurez durerile şi măresc sensibil rezistenţa pacienţilor mei la agresiunea bolii respective…” Si adaugă râzând: „Când m-au văzut ce fac, unii medici mi-au spus că pacienţii mei operaţi vor sucomba printr-o septicemie sau vor suferi cel puţin o infecţie gravă. Slavă Domnului! Ei n-au avut niciodată astfel de probleme…”

Tony Agpaoa operatie la ochiEficacitatea curativă a lui Agpaoa este mai mare atunci când bolnavii care vin să-l consulte manifestă tulburări ce ţin de competenţa a ceea ce, în Occident, numim medicină psihosomatică? Această  întrebare  vine din partea unui medic. Vindecătorul „psi” nu-şi pierde cumpătul, ci răspunde, cu buna lui dispoziţie obişnuită: „Eu ştiu că medicina voastră stabileşte o distincţie clară între dezordini funcţionale şi leziuni organice; ea admite, în general, că sugestia, o sofro-nizare reuşită sau orice alt tratament psiho-terapeutic pot să vindece, să rezolve tulburări pur funcţionale, în vreme ce lucrurile stau complet diferit, după voi, când este vorba, de exemplu, de un cancer… Dar acestea sunt distincţii instituite de voi, medicii, şi ele nu corespund deloc concepţiilor medicinei şi chirurgiei psihice, care vindecă trupul prin spirit, oricare ar fi natura bolii…” O spun toţi vindecătorii.

Explicaţiile date despre fenomene singulare, precum deschiderea, fără ajutorul vreunui instrument, a abdomenului şi închiderea lui fără nici o urmă, nu sunt mai satisfăcătoare. Să admitem însă că Agpaoa este un medium. Când şi cum şi-a dat el seama de însuşirile sale, în cazul în care ele sunt autentice? (parapsihologi precum Hans Bender şi Hubert Larcher, neagă.)

După chiar mărturisirea celui în cauză, biografia lui este cât se poate de simplă. S-a născut pe 2 iunie 1939 la Rosales, din părinţi săraci; Antonio („Tony”) a avut o copilărie asemănătoare celei a multor altor filipinezi. Dar trebuie reţinut somnambulismul său cronic. Părăsea patul noaptea şi se căţăra în vârful unui arbore înalt de unde trebuia dat jos a doua zi cu o scară… Ameninţări, pedepse, promisiuni, nimic nu are efect: Tony acţionează într-o stare secundă.

Efectele acestei intimităţi cu natura le va resimţi băiatul în nenumărate cazuri, mai târziu. El se simte la unison cu lumea înconjurătoare; înţelege limbajul misterios al copacilor şi al păsărilor. Mai mult: destul de devreme, el capătă convingerea că un spirit îl protejează, îl ghidează… Influenţă a spiritismului? Sigur e că băiatul nu încetează să primească de la această forţă spirituală instrucţiuni şi informaţii care îl determină să săvârşească isprăvi puţin obişnuite, calificate drept miracole de vecinii care nu-şi cred ochilor. Astfel, unul dintre tovarăşii săi de joacă s-a rănit grav, căzând pe un obiect ascuţit. Tony, pe atunci în vârstă de 9 ani, îşi pune mâinile pe rana deschisă, care sângerează abundent. Hemoragia se opreşte, rana se închide, accidentatul este vindecat! Pentru băiat începe o existenţă nouă. În fiecare zi, băieţi şi fete vin la el, el îi atinge şi le aduce vindecare sau ameliorare, încurajat de succesele sale, Tony capătă siguranţă. Totuşi, îşi dă seama destul de repede că puterile sale sunt limitate, mai ales atunci când simte sub degete tumori sau când boala cere un tratament în profunzime, într-o zi, pe când se gândea la aceasta, spre marea lui mirare, simte cum carnea se deschide sub palmele sale! Începând din acest moment, Tony Agpaoa devine, din simplu vindecător, un „chirurg psihic”.

Din nefericire pentru Tony Agpaoa, în biografia sa există atât de multe evenimente şi fapte mărunte asemănătoare celor care contribuie la faima unui alt vindecător -denumit Phil A. de către Alfred Stelter – încât ne putem întreba dacă Agpaoa nu s-a inspirat de la acesta „pentru a părea verosimil”. Dar asta nu e totul. Dacă este să-i credem pe Hans Bender, F. Granone, R. Boyless, Hubert Larcher, toţi parapsihologi foarte convinşi de supremaţia spiritului asupra materiei, „chirurgii cu mâinile goale”, asemenea lui Agpaoa, nu sunt decât nişte iluzionişti; ei aduc în sprijinul tezei lor argumente care ar trebui să atragă adeziunea chiar şi a celor mai creduli oameni:

  1. vindecătorii psihici au, în general, calităţi de prezicător, în vreme ce „filipinezii” n-au deloc;
  2. nici o „operaţie” de acest gen n-a provocat modificări organice;
  3. pretinsele ţesuturi celulare umane s-au dovedit întotdeauna, după examenul de laborator, fibre vegetale sau ţesuturi de origine animală;
  4. explorările în profunzime nu se practică niciodată decât la părţile moi ale corpului, acolo unde este mai uşor să-ţi înfunzi de getele şi să simulezi penetrarea în carne;
  5. materializările şi dematerializările efective sunt atât de rare, încât nu se pune problema ca acest fenomen să se fi produs în proporţie de zece până la o sută de ori pe zi pentru fiecare dintre cei o mie şi ceva de vindecători filipinezi care au operat în jurul anilor 70.

În fine, un fapt copleşitor pentru „chirurgii” noştri: în 1964, cu ocazia unui turneu în Filipine, un organizator francez de spectacole, Andre Sanlaville, prezenta un număr în care un iluzionist profesionist simula o intervenţie chirurgicală cu mâinile goale; or, începând din această epocă, vindecătorii filipinezi adoptă această metodă pentru caracterul ei spectacular… Trimis la faţa locului de Stern, Hans Bender nu va fi deloc blând cu chirurgia „psi”…

Se poate obiecta  pe baza lucrărilor lui Levi-Strauss, că „şamanul vindecător, chiar dacă a recurs la iluzie pentru a influenţa spiritele, nu este, din această cauză, mai puţin un vindecător autentic. Simulacrul de operaţie ar fi iluzia necesară. Nu e mai puţin adevărat că ceva s-a vindecat” (Paule Salomon şi Charlie Cooper, La Parapsychologie et vous, Albin Michel, 1980). Eficacitatea simbolică nu este, totuşi, atât de mare încât să poată prelua vechiul panaceu…
O dovedesc minunile de la Lourdes, printre care nu se găseşte nici un singur caz de refacere completă a unui membru (braţ sau picior) pierdut prin amputare.

Partea 1

Ganduri si impresii pentru "Chirurgul cu mâinile goale":

  1. Jorjette C DUMITRU

Care este gandul tau?