Foloseste chimen pentru dragoste, digestie și în caz de colici

Chimenul (Carum carvi) – este o plantă bienală rezistentă cu frunze crestate ușor, inflorescență cu flori mici pe la mijlocul verii și capsule care conțin două semințe înguste, curbate. Semințele sunt un condiment popular, în special în Europa Centrală. Ele sporesc gustul gulașului, al verzei acre, a brânzei și murăturilor, și se adaugă atunci când faceți varză călită, pentru a reduce mirosul. Mai mult, semințele de chimen aromatizează pâinea și unele prăjituri, și sunt consumate crude sau, confiate cu zahăr, numai bune după o masă picantă. Ele îndulcesc respirația si ajută la digestie. Frunzele tocate se adaugă la supe și in salate, iar rădăcina este gătită ca o legumă.

Uleiurile esențiale de chimen, distilate din semințe, aromatizează ginul, bomboanele, lichiorul Kumel și apa de gură, parfumează săpunurile și loțiunile după bărbierit.

Chimenul in medicina naturista

Semințele de chimen sunt antiseptice și un eficient vermifug. Acestea au fost folosite la gătit încă din Epoca de Piatră. Semințele sub formă de praf sunt luate în doze de un sfert de linguriță pentru a îmbunătăți digestia și pentru a elimina gazele. Ceaiul de chimen ameliorează crampele menstruale, mai mult, ajută la creșterea naturală a sânilor. Pentru a face ceai, fierbeți 3 lingurițe de seminte de chimen  într-o cană și jumătate de apă timp de 20 de minute (folosiți o rasnita pentru a zdrobi ușor semințele înainte de a le pune la fiert). Consumați câte o cană și jumătate pe tot parcursul zilei, sau pur și simplu mestecați semințele. Se consuma seminte sau ceai de chimen si pentru diaree.

De la o picătură la 4 de ulei esențial de chimen ajuta la digestie. Pentru bebelușii cu colici, înmuiați aproximativ 30 de grame de semințe în jumătate de litru de apă rece și lăsați timp de 6 ore. Doza este de 1 până la 3 lingurițe pe zi, sau puteți fierbe 3 lingurițe de semințe în jumătate de cană de lapte pentru câteva minute apoi lăsați timp de 10 minute să se infuzeze.

Semințele sub formă de praf sunt umezite pentru a face o cataplasmă pentru vânătăi și pentru durerile de urechi.

Părți folosite: semințe, frunze, rădăcină și ulei esențial de chimen

Chimen – Utilizări magice

Chimenul este adesea adăugat în poțiunile pentru dragoste pentru a-i păstra pe iubiți fideli. Semințele sunt puse în păpuși și folosite în vrăji pentru a găsi partenerul cuiva. De asemenea, ele sunt puse la copt în pâine sau prăjituri pentru a trezi pofta, senzualitatea. Pune câteva semințe în tortul de nuntă sau aruncă spre mire și mireasă pentru ca ei sa fie mereu impreuna.

Articol etichetat cu:, , , , ,

Ganduri si impresii pentru "Foloseste chimen pentru dragoste, digestie și în caz de colici":

  1. Jorjette C Marinca C.

Care este gandul tau?