Mincinos final literar: certitudinea existenţei divine

Reducţionism, materialism, naturalism ? Încă nu ştim.Un lucru este însă sigur, acela că actul social al dreptăţii poate fi redus şi reprezentat ca mecanism de “biologie socială”. Nu sunt în totalitate de acord cu oamenii care numesc “actul dreptăţii un act sfânt”, dat de Dumnezeu şi materializat prin oameni. Sociologic ideea este mult mai simplă. Pur şi simplu actul justiţiar este un “mecanism imun”, de autoapărare a societăţii împotriva unor eventuali factori de instabilitate, disfuncţie. Face parte din homeopatia “patologiei” sociale. Faptul că există o mulţime de probleme controversate, irezolvabile arată capacitatea limitată a omului de a se autoconvenţionaliza. Dreptul (ca de altfel tot ce a teoretizat umanitatea până acum!) este o uriaşă tautologie. Toate sistemele închise de acest fel suferă însă de teorema incompletitudinii.

Marea întrebare: nu cumva există o ciclitate în sistemele evolutive ale materiei vii? Sistemul social reia la un alt nivel chiar tendinţele biologicului spre complexitate şi eficienţă. Mai mult! Aproape inconştient, el tinde spre o fidelitate maximă a acestei reluări involuntar imitative! Oare evoluţia în sens pozitiv nu este o lege generală a materiei vii? Cu siguranţă da! Pentru că există această tendinţă naturală ca omul să-şi reflecte structurile şi funcţiile propriului organism în sisteme complexe de interacţiune psihică, cum este cel social. Socialul şi biologicul au legi foarte asemănătoare. Poate chiar există o relaţie de subordonare clară, dar ascunsă, de la social către biologic.

De aici se pare că viaţa socială este un instinct, cel puţin în cazul omului, deşi există studii care atestă o evoluţie lentă spre gregarism şi în lumea animală! Furnicile de exemplu au o organizare socială care recreează, unitar sistemele funcţionale interne ale corpului unei furnici. Se pare că sistemele vii sunt de o fractaliate izbitoare, care le dă unitate indestructibilă! Acum, conceptul de viaţă pare ancorat în mai multe nivele… specifice şi interspecifice.

Există deci mai mult ca sigur acel SB de care vorbeam mai înainte. Întrebarea care se impune este aceea dacă SB, o dată format, poate şi exista independent de tiparele sale materiale, având autonomia a reacţiona cu SB altor specii biologice care au existat cândva, sau care există la ora actuală. Acesta în ipoteza în care materia ar fi premergătoare spiritului (pentru că SB şi spiritul sunt echivalente). Dacă însă este tocmai invers? Spiritul înaintea materiei! De aici ar rezulta însă un nou tip de ierarhie a universului şi s-ar putea ca teoria dimensiunilor multiple din fizică să exprime o realitate a structuralităţii n-dimensionale a SB.

De observat că prin social, organismele tind să se organizeze, să se sincronizeze şi să-şi coordoneze perfect acţiunile, să elimine entropia şi haosul. Acest fapt semnifică introducerea unei noi dimensiuni în structura biologică respectivă– TIMPUL!

Se pare că timpul este un liant dimensional, care propulsează dimensiunile inferioare în universuri cu dimensiuni imediat consecutive. Înalta specificitate şi selectiviate a fenomenelor care au loc într-un anumit univers (cu alte cuvinte perfecţiunea organizării în dimensiunea timpului) le propulsează într-un altul, mult mai complex organizat (evoluţia chimicului în biochimic de exemplu). Dar evoluţia are şi limitele ei… Ultimul univers ar fi deci acela în care timpul nu mai poate face schimbări, în care entropia temporară este 0. Timpul aici este pur şi simplu neputincios, nu mai poate produce “forme noi de organizare superioară”. “Fiinţele biologice” care vor trăi aici (mai bine zis “fiinţa” la singular pentru că timpul poate oricând crea structuri noi din două fiinţe de acest fel), îşi vor fi epuizat deja cronovariantele şi se vor regăsi brusc în imposibilitatea de a se “organiza” social. Vor fi eterne şi asociale, deci neintegrabile, entităţi supreme suspendate într-un timp “epuizat”, “extenuat “, reductibile la forme inferioare. “Fiinţele” vor fi de fapt una singură, un peşte rămas fără apă, suspendat în propriul proces evolutiv!

Cum fiecare porţiune dintr-un fractal reproduce întregul, este posibil ca noi să conţinem esenţa acestei entităţi supreme, din simplul motiv că trăim în ea, “îi curgem prin vene”. Şi se naşte religia! Iată deci cum ştiinţa conciliază cu religia, la un nivel maxim, final. Ştiinţa şi religia au acelaşi sens şi aceeaşi finalitate, imposibil de detectat însă din perspectiva universurilor inferioare.

  1. Conceptul de subconştient biologic
  2. Ipoteză asupra originii “instinctului religios” la om. Genele sociale.
  3. De la gene sociale la clone. Ipoteză psihanalitică asupra originii embrionare a religiei
  4. Dragostea ca mod de manifestare a genelor sociale (GS). Ipoteză “cvasiştiinţifică”
  5. O teorie a incompletitudinii în autocunoaştere
  6. Pescuitul şi vânătoarea… ca metafore a tot ceea ce se petrece azi cu noi!
Articol etichetat cu:, , ,

Care este gandul tau?