Cel mai trăsnit pariu

O provocare interesantă, având în vedere că mi-am amintit o experienţă amuzantă legată de unul dintre puţinele pariuri puse în viaţa mea. În general nu prea pun pariuri pentru că nu-mi place să intru în competiţie, mai mult nu-mi place să intru în contradictoriu cu cineva. O variantă mi se pare prea puţin atunci când există mai multe…

Anul trecut eram la bunici cu Bogdan, în concediu. Era o zi frumoasă de vară, sărbătoare, numai bine de ieşit la o plimbare pe coclauri. La întoarcerea spre casă după hoinărelile noastre, în drumul nostru am întâlnit un câine – ştiam al cui este şi casa unde trebuie să se oprească. Deoarece l-am cam alintat, căţelul s-a cam lipit de noi şi parcă nu vroia să ne lase să plecăm. Îi era şi lui drag de noi, dar şi nouă de el. Înainte însă de a ajunge la locul în care câinele ar fi trebuit să se oprească, ce-i trecu prin cap lui Bogdan? Să punem un pariu – zis şi făcut  – eu am spus că acel căţel vine cu noi până la poartă, Bogdan a spus că rămâne la casa lui.

Pariul suna cam aşa, dacă eu pierd îi dau lui un pachet de ţigări (rămăsese fără), dacă el pierde, eu „câştigam” o partidă de sec. Şi eu am „câştigat” o partidă de sec în fân…dar nu vă spun că până acasă numai cu ochii pe câine eram – amândoi :)

 

Ganduri si impresii pentru "Cel mai trăsnit pariu":

  1. Jorjette C Laurentiu
  2. Jorjette C Laurentiu
  3. Jorjette C Laurentiu
  4. Jorjette C Laurentiu
  5. Jorjette C Anunturi Craiova
  6. Jorjette C Albert

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.