Ce înseamnă, de fapt, un copil normal?

Este băietelul meu un copil normal? De ce este Ștefănel atât de scund? De ce George încă face în pat, chiar dacă are aproape 8 ani? De ce nu a început Mircea să meargă la fel de repede ca și Cristina?

Cu toții avem în noi spiritul competiției și ne facem griji pentru lucruri lipsite de importanță , cum ar fi, de exemplu, de ce Maria începe să meargă înaintea fetiței de peste drum, sau de ce vorbește mai puțin clar decât colegele de la cămin? Cu toate că se dezvoltă în mod constant în toate privințele, în anumite etape ale dezvoltării, unii copii pot avea rezultate mai rapide datorită nevoilor individuale.

De exemplu, un copil dintr-o familie numeroasă – în timp ce noi luăm cina cu multe persoane dar la ocazii speciale, cel mai mic copil dintr-o familie mare poate trăi aceste momente distractive și haotice în fiecare seară. Pentru a supraviețui, acel copil trebuie să se obișnuiască să-și miște mâinile repede de timpuriu. Cei care nu fac parte dintr-o familie numeroasă, recuperează pe parcurs. Opusul acestei situații apare în dezvoltarea capacității de a merge. Cu multe persoane în constantă deplasare în jurul lui, un copil mic dintr-o familie numeroasă, va începe să meargă ceva mai târziu, deși deseori ei își dezvoltă alte modalități de deplasare.

Unii sunt destul de inteligenți încât să își păcălească frații sau surorile mai mari să îi care în brațe, să îi împingă sau să îi tragă. Sunt alți copii care își dezvoltă foarte repede abilitatea de a merge de-a bușilea. Copiii se dezvoltă și se adaptează în mod constant în mediul înconjurător, în moduri în care îi avantajează cel mai mult și nu conform diagramelor din cărți. O idee importantă de luat în calcul atunci când este vorba de interpretarea limitelor termenului de “normal” este conceptul variabilității.

Ce înseamnă sa ai un copil normal?

 

ce inseamna sa ai un copil normal

Variabilitatea descrie limitele exterioare de vârstă la care un anumit caracter ar trebui să se dezvolte. De exemplu, majoritatea copiilor încep să zâmbească la 3 sau 4 săptămâni de viață, dar există și cazuri în care copiii zâmbesc încă din prima zi. Se spune că, în medie, copiii încep să zâmbească la vârsta de o lună, dar variabilitatea în acest caz este fie cu o lună mai devreme, fie cu o lună mai târziu. Cu cât lucrurile devin mai complicate, variabilitatea crește.

Majoritatea copiilor stau singuri în șezut cam pe la șase luni, dar variabilitatea este între 4 și 8 luni. Majoritatea merg în picioare la 1 an, dar unii încep mult mai devreme, la 9 luni, în timp ce alții e posibil să nu meargă decât dup 16 luni și chiar mai târziu. Variabilitatea în cazul vorbirii este chiar mai mare – unii copii spun 3 cuvinte în afară de “mama” și “tata” înainte de 1 an, alții pot face acest lucru după 24 de luni.

Despre Beethoven se știe că, compunea și cânta muzică la ârsta de 3 ani, în timp ce adulții au dificultăți la acest capitol. Limitele variabilității sunt mult mai elocvente decât valorile normale pentru a puteainterpreta dacă un eveniment a avut loc la timp sau nu. De exemplu, un bebe care nu merge pe propriile picioare la 12 luni este considerat un copil normal chiar dacă începe să facă acest lucru la 16 luni.

Articol etichetat cu:,

Care este gandul tau?