Ce este un zombi?

Dintre toate fenomenele de magie neagră, cel mai straniu este, cu siguranţă, cel numit zombi. Zombi — în creolă, Vino-Vino — este nu numai o emanaţie ireală a lumii de dincolo, ci şi un defunct pe care un vrăjitor l-a scos din mormânt pentru  a-i da,  printr-o putere magică, aparenţa de viaţă, pentru a face din el un cadavru ambulant, un automat din carne salvată de la putrefacţie, un mort viu.

Denumirea completă a acestor fiinţe este Zombi-Grădină, fiindcă, dacă este să dăm crezare tradiţiei, vrăjitorii haitieni se foloseau de aceşti zombi pentru a-i obliga să facă muncile grele ale câmpului sau să supravegheze grădinile pierdute în văile mohorâte. Chiar şi haitienii cei mai evoluaţi cred în zombi. O dovedeşte omul care îi spune lui William Seabrooch:

“O superstiţie? Nici vorbă! Pot să vă asigur că nu e vorba de o superstiţie. Din nefericire, aceste lucruri există. Există într-o asemenea măsură, cum voi, albii, nici nu vă puteţi închipui, deşi aveţi mereu sub ochi probele acestui fapt. De ce ţăranii cei mai săraci îşi îngroapă morţii în morminte solide de piatră? De ce îi înmormântează cel mai adesea în propriile lor grădini în faţa porţii? De ce credeţi că sunt atâtea morminte săpate aproape de o răscruce animată sau de-a lungul unui dram pe unde trec mulţi oameni? Pentru a asigura o protecţie bieţilor morţi.

Mâine dimineaţă vă voi conduce la mormântul fratelui meu care a fost omorât precum ştiţi. Se găseşte acolo pe deal, aproape de drumul pe unde trece toată lumea ca să ajungă la Marele-Izvor şi se vede bine de aici. Patru nopţi la rând, prietenul meu Osman şi cu mine am vegheat, înarmaţi cu puşti, fiindcă fratele meu avea duşmani, până am fost siguri că trupul începuse să se descompună.

Nu, prietene, nu vorbiţi de superstiţie! Chiar în clipa aceasta, la lumina lunii, zombi lucrează pe această insulă, la mai puţin de două ore de casa mea. Noi îi cunoaştem, dar nu îndrăznim să spunem nimic de vreme ce morţii noştri sunt lăsaţi în pace. Mâine seară, dacă vreţi, vă voi duce să vedeţi morţi care lucrează pe ogoarele cu sfeclă de zahăr. Chiar şi aproape de oraşele mari se găsesc zombi. Aţi auzit, probabil, de cei care au fost angajaţi de Hasco…”

Să precizăm că zombii nu trebuie să mănânce nici sare, nici carne. Ca să obţină puterea de a crea zombi, vrăjitorii încheie un pact cu spirite de origine congoleză, numite “baka”. Acest pact prevede, printre alte practici, executarea de fiinţe omeneşti în scop de antropofagie. Aceşti baka intervin atunci pe lângă Baronul-Sâmbătă. Astfel, hungan (vrăjitorul) se crede autorizat să dezgroape morţi recent înmormântaţi şi să-i transforme în zombi.

“Trebuie ca-n toiul nopţii, ne spune C.H. Dewisme, el să călărească un cal de-a-ndăratelea, să se apropie de casa celui sau celei pe care vrea să-l supună. Printr-o crăpătură a uşii el soarbe sufletul victimei sale pe care îl suflă apoi într-o sticlă pe care o închide repede. Individul vrăjit cade bolnav şi moare. După înmormântare, hungan se duce, tot în timpul nopţii, la cimitir, şi acolo începe să ceară Baronului-Sâmbătă, zeul morţii, permisiunea de a deschide mormântul.

Baronul se materializează sub forma unui om îmbrăcat în negru, cu o barbă albă lungă. În schimbul făgăduielii unor daruri, el dă permisiunea hungan-ului. Atunci, acesta aruncă frunze de acacia spiritului, spunându-i: “Dormi uşor, Baroane-Sâmbătă!” Apoi, mai spune: “Mortoo Tombo Miyi! Veniţi la mine, morţi din morminte!” Atunci, groapa se deschide, şi cadavrul bine legat este adus la vrăjitor, care, mai înainte, a avut grijă să-l treacă pe defunct prin faţa propriei sale case pentru ca să n-o mai recunoască niciodată.

Ajuns acasă, magicianul pune sticla cu sufletul sub nasul mortului, care se însufleţeşte imediat. Îi dă atunci să bea un drog special. De acum încolo, bietul corp fără suflet va fi sclavul vrăjitorului, de care va asculta fără cea mai mică pornire de revoltă. Adesea, mortul este trezit chiar în cimitir; în acest caz, zombi merge la vrăjitor care îl dirijează cu un bici special; un exemplar autentic de bici există la Muzeul de Etnografie din Port-au-Prince, unde poate fi examinat.

Aşadar, fenomenul zombi este cu adevărat digest, un condensat de necromanţie, vrăjitorie, vampirism şi de monomanie, într-atât, încât pentru a evita ca fiinţele lor dragi, o dată moarte, să devină zombi, mulţi haitieni le taie capetele. Există obiceiul de a distinge trei categorii de zombi: zombi astral, zombi savană şi zombi cadavru.

Zombi astral este denumit astfel deoarece în el ar supravieţui numai un element al sufletului în întregime devotat vrăjitorului, care, punând stăpânire pe el, l-ar fi transformat în om fără voinţă. Zombi cadavru este, pur şi simplu, o fiinţă din came şi sânge care e pusă la lucru ca o vită de povară. Cât despre zombi savană, el este un fost zombi care a revenit mai mult sau mai puţin la starea de om viu.

Multe mistere învăluie acest fenomen, dar după 1985, data la care a apărut lucrarea lui Wade Davis, profesor la Universitatea Harvard, Vaudou, pare sigur faptul că zombi sunt fiinţe omeneşti cărora un vrăjitor (“boco” sau “vârcolac”) le-a dat să înghită un amestec de otrăvuri susceptibil mai întâi să provoace o moarte aparentă (încetinirea ritmului cardiac).

În acest caz, vrăjitorul şi asistenţii lui n-au decât să aştepte înhumarea şi plecarea familiei pentru a dezgropa corpul şi a-l aduce la o viaţă vegetativă cu ajutorul unor otrăvuri violente, care distrug în mare parte, în mod ireversibil, anumite părţi esenţiale ale sistemului nervos central. În ancheta sa, Wade Davis afirmă că zombi devin numai oamenii cărora li se poate reproşa ceva.

Articol etichetat cu:,

Care este gandul tau?