Ce este autoscopia

Într-o terminologie mai precisă (cf. Vocabulare de philosophie al lui Lalande) se distinge endoscopia sau autoscopia internă care-ţi permite să vezi în interiorul propriului corp, heteroendoscopia sau facultatea de a percepe interiorul corpului unei alte persoane, fără medierea vreunui instrument. În lucrarea sa, Les Phenomenes d’autoscopie (1903), Paul Sollier relatează numeroase exemple de manifestare a acestui fenomen de percepţie.

Aflate sub hipnoză, cum era moda la sfârşitul secolului al XlX-lea, sub influenţa lui Charcot de Salpetriere, unele paciente par să aibă o cunoaştere înnăscută a anatomiei lor. Una, care n-a deschis niciodată o lucrare de medicină, începe să descrie structura creierului său – scoarţă, celule, substanţă albă -şi face chiar şi scheme, atunci când i se cere. Alta „percepe” clar aşchia de os pe care a înghiţit-o din greşeală în timpul unei mese şi care i s-a înfipt în apendice. Ascultând de indicaţia medicului care îi sugerează (tot sub influenţa hipnozei) să se elibereze de ea prin mişcări peristaltice corespunzătoare, ea reuşeşte s-o evacueze pe cale naturală.

Acelaşi scenariu pentru o pacientă care a înghiţit un ac de siguranţă. „Întrebată în ce fel vede, spune Sollier, această femeie răspunde textual: «Când vreau să văd, n-am decât să urmez nervii care pleacă de la punctul corespunzător din capul meu, coboară în spate şi merg până la locul pe care vreau să-l văd; dar nu văd cu ochii».”

Şi când este întrebată dacă a văzut bine acul, spune: „Am simţit foarte bine că era ceva în intestinele mele. Atunci am privit […], am văzut ca o umbră pe un văl, o dungă neagră având forma unui ac şi, în timp ce vedeam asta în cap, vedeam acul în burtă.”

De fapt, dacă se compară cu anatomia ştiinţifică, descrierile făcute de subiecţii „paranormali” sau, mai general, de toate persoanele antrenate la endoscopie sau heteroendoscopie, se constată că ei văd interiorul corpului aşa cum şi-l imaginează după cultura lor medicală şi, în plus, se observă că anatomia subiectivă comportă, în raport cu anatomia obiectivă, deformări cvasiconstante. Astfel, inima este deplasată în jos, acolo unde bătăile ei se simt mai bine, volumul plămânilor este supraevaluat, iar cel al ficatului subestimat.

Dincolo de punctele lor de vedere divergente, psihologii, neuropsihiatrii şi psihanaliştii sunt de acord în observaţiile lor referitoare la schema corporală: fiinţa umană dezvoltă mai mult sau mai puţin conştient o anatomie şi o fiziologie fantastice, care nu au o legătură directă cu corpul real. Asta înseamnă că ocultiştii, întâlnindu-se aici cu cei care au pătruns destul de departe în domeniul misticismului, consideră ca sigur faptul că autoscopia nu este o halucinaţie cenestezică.

E cazul, bunăoară, al foartei onestei şi foarte avizatei Marianne Verneuil. Dacă recunoaşte erorile comise în poziţionarea organelor, precum şi influenţa culturii medicale asupra acestui fel de divinaţie, ea afirmă că subiecţii „dotaţi” formulează adesea diagnostice „pe cât de corecte, pe atât de rapide chiar – şi mai ales – atunci când pacientul ignoră tulburările şi anomaliile sale”. Şi tot ea adaugă: „Există o formă de autoscopie ce rezultă dintr-un antrenament sistematic – componentă a tehnicilor yoga.

Etimologia autoscopiei lasă să se creadă că este vorba de o viziune spaţializată, adică de o cvasipercepţie senzorială vizualizată; nu, este vorba de o cunoaştere. Imaginaţia, singură, transpune (foarte repede, de altfel) cunoaşterea pe planul imaginilor.” Astfel, în anumite cazuri, ar exista primatul şi ante-rioritatea intelecţiunii asupra percepţiei şi nu s-ar putea vorbi de halucinaţie ca principiu prim al cunoaşterii paranormale, pentru că orice senzorialitate ar fi în acest caz exclusă.

Articol etichetat cu:, ,

Ganduri si impresii pentru "Ce este autoscopia":

  1. Jorjette C Laurentiu
  2. Jorjette C Laurentiu
  3. Jorjette C cajah

Care este gandul tau?