Cartilaj de rechin – remediu pentru cancer

cartilaj de rechin

Cartilagiul de rechin este extras din capul şi înotătoarele rechinilor. Acesta este un tip de ţesut conjunctiv ce se găseşte în sistemul osos al mai multor animale, inclusiv în sistemul osos al omului. Scheletele rechinilor sunt formate aproape în întregime din cartilaj. Principalii compuşi ai cartilajului de rechin sunt glicoproteinele (molecule mari cu proteine şi carbohidraţi), calciul, sărurile de proteine şi proteoglicani. Ca o alternativă la tratamentul cancerului convenţional se administrează cartilaj de rechin.

Interesul faţă de cartilagiul de rechin a crescut după ce, în anul 1993 a fost prezentat într-o revistă un studiu aplicat pe pacienţii cu cancer avansat din Cuba, care a intrat în remisie după ce a fost tratate cu cartilaj de rechin.

cartilaj de rechin Cele mai multe produse de cartilaj de rechin sunt vândute ca suplimente alimentare sub formă de pastile sau pulberi.

Atât suplimentele de cartilaj de rechin cât şi cele de alte animale – se crede că pot încetini sau opri dezvoltarea cancerului (de exemplu cartilajul de bovine). Cei care promovează cartilajul de rechin, printre care şi magazinul Calivita, susţin că acest cartilaj de rechin poate ajuta şi împotriva altor probleme de sănătate, cum ar fi osteoporoza, artrita, psoriazis şi inflamaţii ale tractului intestinal.

Cartilagiul de rechin nu este considerat a fi toxic, deşi poate provoca greaţă, indigestie, oboseală, febră şi ameţeli – asta doar în cazul unor persoane care nu prezintă o stare de sănătate prea bună. Copiii nu ar trebui să ia  aceste suplimente alimentare deoarece ar putea interfera cu creşterea şi dezvoltarea organismului.

Persoanele cu alergie la fructe de mare ar fi indicat să evite cartilagiul de rechin, de asemenea şi femeile însărcinate sau care alăptează.

Dacă v-aţi convins de efectele benefice ale cartilajului de rechin, îl puteţi achiziţiona de la distribuitorii Calivita.


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *