Cardan – filozof, medic şi matematician

CARDAN, Gerolamo Cardano (1501, Pavia – 1576, Roma), filozof, medic şi matematician italian. După catalogul pe care l-a redactat el însuşi, Cardan are 44 de cărţi tipărite, un număr similar a rămas în manuscrise; au ars 9, iar spre sfârşitul vieţii a distrus alte 120!… Majoritatea sunt consacrate „subtilităţii”, afinităţilor secrete, „simpatiilor” şi „antipatiilor” pe care le întreţin, până la paradox, lucrurile firii între ele. Dacă trandafirul miroase frumos este pentru că are spini. Măslinul şi viţa-de-vie au oroare de varză. Plantat aproape de rodiu, mirtul îl face pe acesta mai productiv, în timp ce el devine, din cauza acestei vecinătaţi, mai mirositor. Purtată într-un fel anume, cutare piatră preţioasă are o anumită proprietate. Astfel, smaraldul nu ghiceşte viitorul decât dacă se pune în gură. Coralul roşu „alină inima” etc.

În această privinţă, Cardan nu este deloc original, pentru că Galien sau Albert cel Mare spuseseră aproape acelaşi lucru. Cardan stabileşte în mod mai riguros sistemul de corespondenţă între culori, arome etc. şi planete. El se vrea şi un experimentator priceput. (Astfel, el va încerca să vadă dacă este adevărat că muzica tratează sciatica.) Mai puţin livresc decât predecesorii şi contemporanii săi, el nu recomandă decât remediile pe care le-a încercat pe el însuşi sau pe pacienţii săi.

„În arta medicală, spune el, am stabilit adevărata regulă a zilelor critice: am indicat tratamentul podagrei şi pe cel al febrei pestilente: transformările multiple în ulei; metoda de a face purgative plecând de la medicamente nepurgative; proprietăţile apelor speciale; arta atât de variată şi utilă a gătirii alimentelor; transformarea medicamentelor periculoase sau respingătoare în medicamente utile cu administrare uşoară şi plăcută; tratamente care-l vindecă pe hidropic şi îl fortifică astfel încât, în aceeaşi zi, poate umbla prin oraş; am arătat, de asemenea, cum tratarea unui membru bolnav permite cunoaşterea şi vindecarea unei alte părţi a corpului […]. Am repus în practică adevărata metodă a operării herniilor, pentru care abia dacă avem nişte slabe cunoştinţe […]. Pe lângă acestea, am tratat mult răul francez, am făcut numeroase experienţe în bolile cele mai dificile – epilepsia, nebunia, cecitatea, unele pe un număr mic de bolnavi, ca, de pildă, folosirea coamei calului în hidropisie etc.”

Atunci când în această enumerare, extrasă din De vita propria liber (publicaţie postumă, 1643), în care se află „descoperirile” cele mai disparate, afirma că, în medicină, a rezolvat vreo 40 000 de probleme, Cardan, evident, se lăuda; ca şi Giambattista Della Porta, el nu se depărtează, în fond, de limbajul epocii sale şi de o teorie care se bazează pe observaţie şi, totodată, pe speculaţia hermetică. Aşadar, diagnosticul este punctul lui forte. Dintr-o privire, el descoperă la un copil un ospitotonos (care contractura generalizată îndoaie corpul în spate, observată în tetanos) acolo unde confraţii săi medici diagnosticaseră o criză de epilepsie.

Mai-marii vremii îl consultă când medicii lor sunt în încurcatură. El îşi atribuie succesele doctrinei sale analogiilor şi corespondenţelor, precum şi unei splendori sau a unei inspiraţii subite, magnifice a sale, rod al intuiţiei care îl protejează împotriva duşmanilor săi (cel mai adesea imaginari) şi care îl face totodată să gândească corect şi să scrie. El este atât de sigur de talentul său, „încât se angajează public la Bologna să vindece orice bolnav între 7 şi 60 de ani care îi va fi încredinţat la timp; şi dacă îl găseşte incurabil, el defineşte exact boala, oferindu-se să plătească, în caz de eroare de diagnostic, o amendă egala cu însutitul onorariului său” (Alexandrian, Histoire de la philosophie occulte, Seghers, 1983).

Cardan face, de asemenea, mare caz de darul profetic al spiritusuhii sau, geniul sau familiar, un fel de spiridus care îl avertizează asupra viitorului său apropiat prin tot felul de semne şi de presimţiri pe care medicul-filozof le interpretează fără încetare.Totuşi, nici a sa splendor, nici al său spiritus nu-i oferă ştiinţa universală. Cardan nici nu are o asemenea pretenţie. Din cele 36 de discipline ştiinţifice pe care le distinge în vastul câmp al cunoaşterii, mărturiseşte că ştie numai zece. El nu se atinge de anatomie, de botanică sau de chimie, în schimb, îi datorăm – în acelaşi timp ca şi lui Tartaglia, pe care îl bănuim pe nedrept ca l-a plagiat — formula de rezolvare a ecuaţiei de gradul trei (Artis magnae, 1545).

Dacă automobilul foloseşte astăzi articulaţia, aceasta din urmă a servit la vremea sa la stabilizarea busolei, ceea ce a făcut ca vasele să poată să se orienteze mai precis în timpul fluxului. Un fapt mai puţin cunoscut: Cardan, care era foarte versat în ştiinţe, inclusiv în cele conjecturale, pune la punct o artă divinatorie, metoposcopia, care îşi propune să interpreteze, în termeni de caracter şi de destin, desenele alcătuite din liniile şi ridurile frunţii.

Astfel ar exista, între altele: „o frunte a băutorului”, „o frunte a femeii dezmăţate” etc. Un astfel de schematism n-a prea interesat posteritatea, chiar dacă autorul acestei mantii este unul din precursorii frenologiei, aflate în mare vogă la începutul secolului al XlV-lea. Pe bună dreptate, în al său Dictionnaire pratique des sciences occultes, Marianne Verneuil i-a reprosat că „a forţat un pic (prea) mult simbolismul planetar atribuind cutărei configuraţii o valoare venusiană, cutărui accident sau cutărei amplasări o semnificaţie saturniană” etc.

N-am întelege nimic din opera atât de diversă a lui Cardan, dacă am face abstracţie de om: un geniu plin de culoare, iluminat, jucător înrăit… Alciat, contemporanul său, îl supranumeşte „omul invenţiilor”; alţii îl consideră nebun. Viaţa sa este bogată în evenimente care ar fi putut să tulbure spiritul cel mai cuminte. Însăşi cariera sa este, prin anumite laturi, aceea a unui savant recunoscut, marginal şi ciudat, în acelaşi timp.

„Cum cunoştinţele sale în astrologie erau foarte vaste, scrie cu ironie Collin de Plancy, el i-a prezis lui Eduard al Vl-lea al Angliei peste 50 de ani de domnie, după toate regulile artei. Din nefericire, Eduard al Vl-lea a murit la 16 ani. Aceleaşi reguli l-au făcut să vadă clar că nu va trăi decât 45 de ani. Şi-a folosit averea în consecinţă, ceea ce l-a incomodat tot restul vieţii. Când a văzut că s-a înşelat în calculele sale, şi-a refăcut tema şi a aflat că nu va depăşi 65 de ani. Natura s-a încăpăţânat din nou să dezmintă astrologia, şi atunci, ca să-şi menţină reputaţia, Cardan a murit prin înfometare.”

Ganduri si impresii pentru "Cardan – filozof, medic şi matematician":

  1. Jorjette C pet shop

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.