Calitatea şi rolul glucidelor

Glucidele sunt necesare nu numai ca sursă energetică ci şi pentru metabolizarea lipidelor şi proteinelor. De aceia se afirmă că, “grăsimile ard la focul glucidelor” şi “glucidele cruţă proteinele”. Fiecare gram de glucoză oxidat eliberează patru calorii. O parte din glucoză este folosită imediat pentru nevoile energetice ale organismului iar o mică parte este stocată sub formă de glicogen în ficat şi muşchi sau ca grăsime în ţesutul adipos.

Glucoza este unica sursă de energie pentru sistemul nervos central. Lactoza favorizează dezvoltarea florei bacteriene în intestin (care participă la sinteza unor vitamine din complexul B şi facilitează absorţia calciului) are de asemenea şi proprietăţi laxative.

Glucidele nedigerabile ( celuloza, hemiceluloza şi substanţele pectice) denumite fibre alimentare, stimulează mecanic şi chimic peristaltismul tubului digestiv, ameliorând constipaţia, prevenind obezitatea, inactivând unii metaboliţi iritanţi pentru intestinul gros, cu acţiune protectoare asupra carcinogenezei.

Raţia de glucide. Necesitatea echilibrării raţiei cu glucide. Surse.

Glucidele asigură 50-68% din necesarul de energie. De la 300 – 350 g/zi pentru un adult sedentar, raţia poate ajunge la 700 g/zi pentru cei care depun o muncă fizică intensă.

Cele mai bogate alimente în glucide sunt :

  • zahărul – 100 %
  • mierea – 80 g la 100 g
  • stafidele şi prunele uscate – 70 g la 100 g

Care este gandul tau?