Călătorul Giusseppe Balsamo Cagliostro

Zis Tischio, apoi Belmonte, apoi Pellegrini, apoi Danna, apoi Foenix, apoi Alexandre (1743, Palermo – 1795, închisoarea pontificală din San Leo, aproape de Roma), aventurier, taumaturg şi călător. Mic, îndesat, nu prea zvelt, cu gâtul gros şi scurt, cu pielea închisă la culoare, cu fruntea înaltă, adică o lipsa de farmec compensată de o nobleţe a trăsăturilor, de o strălucire a dinţilor şi mai ales de focul care strălucea în ochii săi mari. Acesta ar fi fizicul.

Biografia sa este mai greu de stabilit, şi personajul nu se lasă uşor descifrat. Lui Goethe, care l-a întrebat ce crede despre Cagliostro, Lavater i-l descrie într-un mod foarte exact: „Este o fire dintr-o bucată, original, plin de sevă, dar prea adesea respingător prin trivialitatea sa. Nu îl luaţi drept un filozof! Este mai degrabă un alchimist pasionat de arcane, un astrolog infatuat în maniera lui Paracelsus. Lăsând la o parte aceasta, defecte puţine sau chiar deloc, un bloc de o soliditate compactă, un monument a cărui masă formidabilă se impune atenţiei. […] El revendică darul vederii secunde. Pretinde că priveste în faţă cei şapte îngeri celeşti. […] Fie! Dar orgoliul său nu-l conduce în cuvinte mult mai departe decât gândirea? Acest om situat atât de departe de impostura vulgară păcătuieşte, totuşi, printr-un anume şarlatanism. […] Cu toate acestea, îl depăşeşte cu mult pe muritorul de rând. Este monolitul uriaş la umbra căruia vegetează o umilă îngrămădire de colibe. Ce păcat că aceste fiinţe fără pereche sunt cu totul lipsite de urbanitate! Unii vă împroaşcă, alţii vă strivesc.”

În 1781, la Bale, când acelaşi Lavater îi da acest chestionar: „Sursele cunoştinţelor dumneavoastră?… Dobândite în ce mod?… În ce constau ele?…”, Cagliostro răspunde laconic, surâzând cu condescendenţă: „In herbis, in verbis, in lapidibus” („în ierburi, în cuvinte, în pietre [preţioase]”). Taumaturg sau simplu vindecător? El mărturiseşte uneia dintre admiratoarele lui din înalta societate pariziană că remediile lui sunt, ca să spunem aşa, nişte placebouri (cuvântul încă nu exista) care şi-ar trage eficacitatea din propria lui persoană.

În rest, dacă le analizăm, pilulele sale şi celelalte remedii sunt compuse din aceleaşi ingrediente de care se foloseau spiterii epocii. Astfel, la Verona, i-a fost adusă o femeie bolnavă de cancer, pe care medicii o considerau irevocabil pierdută. Cagliostro i-a pregatit un plasture şi i-a cerut să-l pună imediat. Câteva zile mai târziu, ea s-a vindecat. Dar ceea ce i-a atras simpatia mulţimilor era generozitatea sa. Nu numai că nu primea bani de la nevoiaşi, dar le dădea chiar el pentru trai.

„Nu se ştia de unde vine, ce este, unde se duce, spune cineva care l-a cunoscut îndeaproape. Iubit, îndrăgit, respectat, el îşi petrece viaţa vizitând bolnavi, mai ales pe cei săraci, pe care-i ajuta cu leacurile lui gratuite şi cu bani din buzunarul său pentru ale gurii. Tratamentele sale sunt minunate: din peste 15 000 de bolnavi trataţi, duşmanii săi cei mai înversunaţi nu îi reprosează decât trei morţi. Mâncând foarte puţin, şi aproape întotdeauna paste de Italia, neculcându-se niciodată, şi dormind doar două sau trei ore într-un fotoliu, acest om remarcabil trăieşte în bunăstare, cu atât mai surprinzător cu cât plăteşte dinainte totul; nu se ştie de unde provin veniturile sale, nici cine îi da banii.”

Într-adevar, de unde provenea averea pe care o poseda? Lasă el însuşi să se înţeleagă că ascendenţa sa era dintre cele mai nobile. Printre altele, nu transforma metalul obişnuit în aur? Nu juca la loterie şi câstiga întotdeauna? Nu pretindea că avusese deja mai multe vieţi diferite în afară de cele anterioare? Înainte de venirea sa la Strasbourg (1780) şi apoi la Paris (1781), Cagliostro fusese format după tiparul ezoterismului şi al francmasoneriei; apartenenţa la ea avea să-i aducă necazuri, când, implicat pe nedrept în Afacerea Colierului, a trebuit să se retragă în Italia: Inchizitia l-a condamnat pentru „erezie diabolică” la închisoare pe viaţă.

I s-a reprosat şi că, prin ideile sale republicane, a semănat vrajba în Europa. La 26 august 1795, în timp ce-şi făceau rondul, temnicierii l-au găsit căzut, fără cunoştinţă. El a murit câteva ore mai târziu. Astfel s-a sfârsit, în mizerie şi abjecţie, părăsit de toţi, marele Cagliostro.

Articol etichetat cu:, ,

Care este gandul tau?