Călătorii virtuale

Una dintre cele mai teribile invenţii ale erei informaticii este fără îndoială realitatea virtuală, o lume complet artificială, construită în cod binar, alături de cea reală în care ne mişcăm şi ne trecem viaţa zi de zi. Este, după părerea mea, cea mai interesantă sfidare a erei computerelor, următoarea mare sfidare urmând a fi computerele neuronale, acelea cu personalitate, care vor fi în stare chiar să şi refuze o activitate pentru care au fost programate.

Realitatea virtuală este visul Alicei din romanul lui Lewis Caroll, acela de a explora lumea din spatele oglinzii, acel spaţiu în care deocamdată doar fantezia a reuşit să intre. A pătrunde în realitatea virtuală e ca şi cum ai reuşi să-ţi vizitezi vechile amintiri pierdute printre sinapsele cerebrale, ca şi cum ai reuşi să te strecori printre ele, să le pipăi, să le analizezi, să le compari, să le inţelegi intr-un final.calatoriile virtuale

Recunoaşte că nu este un lucru pe care să-l trăieşti în fiecare zi, alături de viaţa reală de zi cu zi. Şi totusi realitatea virtuală nu există, aşa cum nu există realitatea din spatele oglinzii, dar graţie computerului, a unei căşti speciale şi a unei manuşi, speciale şi ea, graţie unei munci de reconstrucţie a unor specialişti din mai multe domenii, de la arhitecţi la informaticieni, astăzi au devenit posibile călătoriile în această lume inexistentă şi totuşi prezentă, cea a realităţii virtuale.

Primele încercări au fost făcute în domeniul arhitecturii. Arhitecţii au fost pentru prima oară în stare să-şi viziteze proiectele încă înainte de a se pune prima cărămidă. Pentru prima oară în istoria umanităţii aşa ceva a fost posibil. Pentru prima oară arhitectul intra în propria operă virtuală, o analiza, vedea cum cade lumina în camere, cum circulă curenţii prin imobil, lua liftul şi urca la etajele superioare şi aşa mai departe, într-un imobil care nu exista decât pe hard discul computerului. Acum proiectele au devenit şi mai îndrăzneţe. Azi poţi călătorii în lumi dispărute, plimbându-te pe străzi virtuale, intrând în biserici demult rase de pe suprafaţa pământului, cum este cea din Cluny (Franţa), admirând în toată splendoarea ceea ce nu mai există de câteva secole.

O să spuneţi că aţi văzut reconstituiri, cum ar fi cea de la Acropole din Grecia, în unele pliante turistice sau de specialitate. Aşa e, aceste reconstituiri pot fi admirate, dar deocamdată nimeni n-a putut pătrunde într-o planşă bidimensională. Ceea ce-ţi oferă o călătorie virtuală este o plimbare într-un spaţiu tridimensional, iar senzaţia este de-a dreptul devastatoare. Aflu cu plăcere că şi un grup de specialişti români a creat posibilitatea unei călătorii virtuale în cetatea de scaun a lui Stefan cel Mare de la Suceava. Trebuie să fie fascinant rodul acestei munci interdisciplinare pentru care acest colectiv de oameni pasionaţi merită toată lauda. Probabil că nu peste mult timp, fiecare posesor de computer îşi va putea face propriile călătorii virtuale, stând comod în fotoliul de acasă. Până la urmă, o să spuneţi, călătoriile virtuale, aceste calatorii într-o lume artificiala, nu se compară cu aerul pe care îl respiri într-o călătorie reală, cu locurile şi oamenii reali cu care te întâlneşti la un moment dat.

Într-o călătorie virtuală n-o să simţi căldura din glasul sau gesturile unui om, nici indiferenţa, nici ura. Dar, până la urmă, o călătorie virtuală nici nu îşi propune aşa ceva. Iar călătoriile noastre reale sunt tot atâtea motive pentru a ne bucura sufletul nostru trecător. Pentru o clipă.

Articol etichetat cu:

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.