Busuiocul – Ocimum basilicum – ceai de busuioc

Descriere. Busuiocul are tulpina erectă, înaltă de 20-60 cm, ramificată de la bază, este patrunghiulară, păroasă, mai ales în partea superioară. Rădăcina este fibroasă şi brună. Frunzele sunt opuse, peţiolate, oval-lancelolate, plane, lucitoare şi întregi sau slab dinţate, ele fiind folosite pentru a prepara ceai de busuioc, benefic in foarte multe afectiuni. Florile sunt mici, scurt peţiolate, albe sau rozee, dispuse, câte 6, în verticile, formând spice terminale; au caliciul scurt bilabiat, persistent, iar corola labiată, cu buza superioară cu 4 dinţi, iar cea inferioară întreagă. Androceul constituit din 4 stamine, două mai lungi prevăzute la bază cu câte un dinte păros. Fructele sunt nucule ovale, sau alungite, protejate de caliciul persistent.busuioculLocurile de creştere. Este o plantă anuală, mult cultivată prin grădini, pentru mirosul ei plăcut. Înfloreşte din iulie până în luna septembrie.

Recoltare. Se utilizează părţile aeriene ale plantei (Herba Basilici) formate din tulpini şi ramuri tinere, cu sau fără inflorescenţe, acoperite cu frunze de culoare verde. Au miros plăcut, aromatic, caracteristic, cu gust aromatic specific. Recoltarea se poate face până la 3 ori pe an, în perioada iulie-septembrie. Se foloseşte cuţitul sau secera, la începutul înfloririi, tăindu-se planta la 8-22 cm de pământ. Se foloseste ca planta aromatica in bucatarie, ca ceai de busuioc pentru diverse afectiuni si ca protector al casei.

Principii active: ulei volatil, bogat în estrargol şi linalol, saponozide triterpenice, tanoizi etc.

Acţiune farmacologică. Este aromatizant, calmant al colicilor intestinale, galactogog, reduce stările de vomă, carminativ (absoarbe gazele), stimulează digestia, diuretic, antiinflamator intestinal, antiseptic pulmonar. Uleiul volatil are proprietăţi antimicrobiene şi antifungice.

Intrebuintari ceai de busuioc

în colici intestinale, meteorism (balonări intestinale), vomă, gripă, bronşită (acută şi cronică), cefalee (dureri de cap), ulcer gastric, infecţii urinare, anorexie (lipsa poftei de mâncare), diaree, colită de fermentaţie.

Ceai de busuioc preparare şi utilizare. Sub formă de infuzie, o linguriţă de busuioc proaspat sau uscat la 200 ml apă clocotită. Se beau 2 – 3 cesti de ceai de busuioc pe zi, caldut, după mesele principale. În colitele de fermentaţie, acest ceai de busuioc se bea neîndulcit sau îndulcit cu miere de albine sau ciclamat de sodiu.

Tratamente din tradiţiile populare. Frunzele de busuioc se puneau pe tăieturi şi bube, iar în legături, la uimele de pe gât şi şale. Se punea pe jăratec şi fumul rezultat se trăgea în piept, contra tusei, şi pe nas contra guturaiului. Cu tulpini de busuioc aprinse se ardeau negii.

Etimologia denumirii. Ocimum este forma latinizată a grecescul okymon, adică numele ce-l purta această plantă la vechii greci ; basilicum, însoţit de latinescul remedium, adică basilicum remedium — medicament (leac) regesc, a derivat de la grecescul pharmakon — medicament regesc, basileus din limba greacă = rege.

Care este gandul tau?