Bufoteina – drogul extazului

Vrăjitoarele datorau oare unguenţilor pe care îi foloseau convingerea că au asistat la sabat? Ingredientele pe care ele le întrebuinţau — piele de broască şi alte halucinogene apropiate de psilocină sau de LSD 25 – puteau să le dea iluzia, întreţinută de inchizitori, că se ridicau în văzduh şi că fuseseră companioanele Diavolului. Bufotenina, a cărei formulă chimică este 5-hidroxi-N-dimetiltriptamina, a fost izolată în 1902, pornindu-se de la glanda parotidă a broaştei râioase.

În epoca noastră, dată fiind reprobarea morală manifestată faţă de asemenea practici, în mediile parapsihice sau ocultiste e de bon ton să dezaprobi pe oricine foloseşte aceste substanţe pentru a intra în extaz sau transă. Drogul nu pare indicat pentru favorizarea dedublării corpului astral şi nici stimulării facultăţilor paranormale. Totuşi, omul civilizaţiilor tradiţionale a uzat, din timpurile cele mai îndepărtate, de intoxicaţia provocată de halucinogene în scop divinator.

La Delfi, oracolul lui Apolo era opera unor ghicitori care mestecau foi de laur până ce apărea clarviziunea. Laurul conţine camfor care, în cantitate de 0,5-3 g în 24 de ore, provoacă o beţie specială. Aşezată pe un trepied plasat chiar deasupra crăpăturii pe unde ieseau aburii mefitici, Pitia cădea într-o stare secundă, considerată propice divinaţiei. Mai aproape de noi, şamanii din Siberia şi din Kamciatka folosesc buretele pestrit.

Articol etichetat cu:

Care este gandul tau?