Brusturele – Arctium lappa (Fam. Compositae)

Denumiri populare: lipan, lăpuc şi clococean.

Descriere. În pământ are un rizom vertical, ce se continuă cu o rădăcină pivotantă cărnoasă ; tulpina înaltă până la 2 m este ramificată şi păroasă, poartă frunze dispuse altern de culoare verde pe faţa superioară, cenuşiu tomentoase pe cea inferioară. Frunzele, inferioare sunt foarte mari, peţiolate, cu limbul rotunjit la bază şi cu marginea întreagă, frunzele superioare sunt de dimensiuni din ce în ce mai mici spre vârf. Florile pentamere, tubulare, de culoare purpurie, sunt dispuse în capitule globuloase, înconjurate de bractei încovoiate la vârf în formă de cârlig; fructul este o achenă.

Locurile de creştere. Este o specie erbacee bianuală, foarte răspândită în ţara noastră, prin locuri virane, pe lingă garduri şi la marginea pădurilor. Înfloreşte în pe-rioada august-septembrie. Se întâlneşte de la câmpie până în zona montană, în întreaga ţară.

Recoltare. Se utilizează numai rădăcinile (Radix Bardanae) recoltate fie înainte de înflorire, primăvara timpuriu (martie-aprilie) în al doilea an de vegetaţie, fie toamna (octombrie-noiembrie) la plantele de un an, deoarece peste vară rădăcina este lemnoasă şi seacă.

Asemănări — deosebiri. Mai sunt cunoscute două specii de brusture, tot medicinale, faţă de care prezintă unele deosebiri. Arctium minus. Ernh. are peţiolul frunzelor bazale tabular şi cu antodii mici (2,5 cm), aşezate în racem. Arctium tomentosum Miller are involucru alburiu-lâ-nos, flori vişinii, mai lungi decât involucru, cu antodiile dispuse în corimb ca şi la brusturele obişnuit.

Principii active: cantităţi mari (40%) de insulină, acid palmitic, stearic, sitosterol şi stigmasterol, ulei volatil, vitamine din complexul B, acid cafeic şi o substanţă cu acţiune antimicrobiană, săruri de potasiu etc.

Acţiune farmacologică. Coleretică, diuretică şi hipo-glicemiantă; are şi proprietăţi antifurunculoase. Extern : stimulează creşterea părului, astringent şi antiseptic.

Întrebuinţări. În diabet-ceaiul de brusture are însuşirea de a scădea zahărul din sânge. Este diuretic şi diaforetic (provoacă transpiraţie) la hepato-renali, stimulând funcţiile renale şi cutanate. În acnee, furunculoză, eczeme şi alte boli ale pielii ; în bolile de ficat, reduce calculii biliari ; în creşterea părului, fiertura de rădăcină de brusture se foloseşte singură sau asociată cu rădăcină de urzică şi frunze de mesteacăn. O dată pe săptămână, după spălarea şi clătirea părului se fricţionează pielea capului cu această fiertură, la care se adaugă şi o lingură de oţet. În acnee, eczemă uscată, pe tenurile seboreice (grase) prin aplicare de comprese.

Preparare şi utilizare. Intern, 2 linguri de rădăcină mărunţită la 500 ml apă clocotită ; se fierbe 2 minute la foc scăzut, apoi se ia vasul de pe foc, se acoperă şi se lasă 15 minute. Lichidul călduţ se bea în 3—4 reprize în decursul unei zile.

Alt procedeu : se lasă la macerat timp de 30-60 minute 3-4 linguri de rădăcină mărunţită într-un litru de apă clocotită, iar după filtrare prin vată şi îndulcire se bea în cursul unei zile. În cazul diabeticilor ceaiul se îndulceşte cu zaharină sau ciclamat de sodiu.

Tratamente din tradiţiile populare. Frunzele crude se puneau pe răni. buboaie, uime, scurte, umflături, pălituri; se mai puneau pe cap contra junghiurilor. Când pielea ardea „ca focul”, se punea frunza verde pe piele. La bolnavul de lingoare îi puneau frunză de bruscălan pe cap „să-i treacă răutatea”. Mamele îşi oblojeau copiii cu frunze de brustur, unse cu unt, după ce-i scoteau din scăldătoare. Decoctul din rădăcină se bea contra bolilor venerice şi erupţiilor de piele, se spălau cu el la rahii. Sămânţa bine pisată se punea în rachiu de drojdie sau în apă neîncepută şi se bea, în mai multe rânduri, contra boşorogelii. La naşteri grele, se fierbea brusture, se strecura zeama, se punea zahăr şi se dădea lehuzei, apoi bea 3 zile ceai de romaniţă.

Etimologia denumirii. Arctium derivă de la cuvântul grecesc arktos—urs, făcând referire la fructul său ţepos, asemănător cu blana zbârlită a ursului. Lappa ar rezulta din grecescul Lapsa — măcriş, sau din cuvântul celtic Lapp = mână, adică fructele de brusture se prind de îmbrăcăminte şi de lâna oilor ca o mână.

Care este gandul tau?