Bântuirea – mit sau realitate

Bântuirea mare

Putem vorbi de un „geniu al locului” în legătură cu marile bântuiri? Aşa crede comandantul Emile Tizane. Şi are câteva motive serioase, dacă examinăm, de exemplu, afacerea „fantomelor Trianonului”. Marile bântuiri sunt, în orice caz, foarte spectaculoase.

Bântuirea mică

Spre deosebire de marea bântuire, ilustrată de fantomele Trianonului, mica bântuire este mult mai puţin spectaculoasă. Nu intervin aici decât poltergeisturile şi telekineziile: toate fenomene obiective. Ele survin inopinat aproape oriunde. Lucru care reiese, cu evidenţă, din relatarea făcută (de către doctorul Cuenot) în Revue metapsychique din iunie 1966, privind evenimentele petrecute cu trei ani în urmă în stabilimentul său specializat în tratamentul tuberculozei osoase.

Această clinică nu corespunde deloc imaginii tradiţionale a unei case bântuite. Doctorul Cuenot, care o conducea de 23 de ani, îi cunoştea toate colţişoarele. El făcuse numeroase amenajări pentru a o moderniza şi nu descoperise niciodată nimic care să-i trezească suspiciuni: nici cadavre în subsol, nici vreun indiciu al unei prezenţe anterioare de natură să provoace dezordini. Nici un zvon nu circula despre acest loc. Cu toate acestea, de la jumătatea lui mai până la începutul lui septembrie 1963, asupra bolnavilor, dintre care unii imobilizaţi în pat, „au fost aruncate două-trei sute de pietre de toate dimensiunile”, unele foarte mici, altele de mărimea unei jumătăţi de cărămidă.

Doctorul Cuenot insistă asupra faptului că toată lumea refuza „să admită o explicaţie iraţională”; în lipsa unei interpretări satisfăcătoare, fiecare — dimpotrivă — se străduia să nu se mai gândească la această ploaie de pietre şi nu mai vorbea despre ea. „Am putut să notez, declară Cuenot, acest fel de refuz sistematic care este aproape inversul unei sugestii colective.” Şi, totuşi, pietrele au continuat să cadă în rafale, pe neaşteptate, „dar mai ales la lăsarea întunericului”.

Alte amănunte: cu toate că cele mai grele pietre ar fi putut să-i omoare pe bolnavi sau să-i rănească grav, numai doi au acuzat zgârieturi (totul se petrecea ca şi cum pietrele evitau vătămările corporale); pe de altă parte, „traiectoria pietrelor, direcţia tirului, viteza, numărul şi natura proiectilelor erau foarte variabile”, astfel încât nu se putea stabili provenienţa lor. Foarte rar, când, întâmplător, s-a văzut de unde plecau pietrele, ori tirul înceta de la sine, ori locul de unde porneau se schimba brusc, fără ca să se poată descoperi cine tulbura liniştea.

Alertată, poliţia locală nu a priceput nimic, în ciuda mărturiei unui poliţist care se afla în clinică la tratament şi care îl bănuia chiar pe doctorul Cuenot că e puţin cam scrântit! În consecinţă, acesta a recurs la serviciile Institutului Metapsihic Internaţional, care l-a trimis pe Robert Tocquet, „specialistul” lui în psihokinezie spontană recurentă şi în P.K. O dată sosit la faţa locului, acesta a trecut la interogarea bolnavilor. Unii au afirmat că n-au remarcat niciodată căderi de pietre, alţii au refuzat să răspundă sau au declarat că „au văzut căzând vreo două sau trei alături de ei, dar că nu le-au acordat atenţie”. Vreo douăzeci de persoane, inclusiv membri ai personalului de îngrijire, au mărturisit, în schimb, că au fost vizate de aceste tiruri de pietre.

În zori, Robert Tocquet însuşi a auzit ciocănituri la uşa lui. Cum era deja treaz şi se găsea la doi paşi de uşă, a deschis-o brusc: nici ţipenie… De toate acestea a fost acuzată o tânără care corespundea întru totul tipului de adolescentă cu o viziune negativă asupra vieţii. Ceea ce Robert Tocquet a uitat însă să spună referitor la această afacere (cu toate că lua în considerare acest caz) este faptul că doctorul Cuenot pusese clinica sa în vânzare şi cineva ar fi putut avea interes să „deprecieze imobilul”. Această ipoteză ar fi de natură să creeze dubii asupra autenticităţii afacerii.

Ganduri si impresii pentru "Bântuirea – mit sau realitate":

  1. Bogdan Cristescu Anunturi Buzau

Care este gandul tau?