Atingerea vrăjitorilor

Secole la rând, lumea s-a temut de farmecele pe care vrăjitorii le făceau prin simplă atingere.

„Printr-o atingere cu mâna, regii taumaturgi îi vindecau pe bolnavi. Cine îi împiedica pe vrăjitori să acţioneze astfel? Maimuţa lui Dumnezeu, pe care ei o evocau, se străduia să facă miracole sau mai degrabă farmece. Cererile de vindecare decurgeau din formalităţile pactului. Se înţelege de la sine că Diavolul prefera să acţioneze în sensul unui curent distrugător şi dăunător… Acoliţii săi recurgeau atunci la folosirea drogurilor şi otrăvurilor care, vom vedea, jucau un rol primordial şi pretins magic” (R. Villeneuve).

„Am văzut, spune Boguet în discursul său, o vrăjitoare care a făcut rău unui om, trăgându-l de trei ori de haină. Şi, altă dată, trecând printr-o turmă de vite, ea a lovit un viţel cu mâna pe o latură; viţelul a murit după câteva zile şi, când a fost jupuit, a fost tare greu să se desprindă pielea de carne în locul în care fusese atins. Urma mâinii încă se afla acolo.

„La Jars, în Sancerrois, relatează eminenta folcloristă Marcelle Bouteiller, trăia cândva un personaj destul de tulburător: „bătrânul Charles”. Se ştia că el era vrăjitor. Bătrânul îi oprea pe oameni ca să sporovăiască cu ei. Ca din întâmplare, îşi însoţea vorbele cu gesturi, atingându-le umărul şi spunându-le: „Şi atunci?” sau „Ei, bine, cutare?” Dacă i se făcea frică, omul era vrăjit; dacă, dimpotrivă, avea destulă prezenţă de spirit, atingea la rândul lui umărul bătrânului Charles întorcându-i cuvintele: „Şi atunci?” sau „Ei, bine, bătrâne Charles?” Omul înapoia astfel vraja autorului ei. „Dar, adaugă Marcelle Bouteiller, majoritatea oamenilor erau în taină terorizaţi şi nu îndrăzneau nici măcar să ridice ochii.

Dar atingerea poate să fie şi benefică. Mulţi vrăjitori o folosesc, vindecând oameni şi animale fără a fi ]n complicitate cu Diavolul.

Articol etichetat cu:, ,

Ganduri si impresii pentru "Atingerea vrăjitorilor":

  1. Jorjette C Sergiu

Care este gandul tau?