Apele primordiale

Apsu si Tiamat

Haosul iniţial, materie primă în crearea universului, e de obicei o vastitate acvatică. Dacă în Sumer divinitatea Nammu era numai oceanul etern conţinând germenii vieţii, în Babilon miturile mai vechi din fondul comun al mitologiilor din Mesopotamia devin simboluri cosmogonice active; apa marină sărată (Tiamat), apa marină dulce a fluviilor (Apsu), văzute ca principiu feminin şi principiu masculin, prezintă teatrul unor catastrofe: Tiamat îşi ucide soţul (Apsu), fiind la rândul ei ucisă de zeul Marduk care, considerând-o monstru primejdios, o despică în două şi face din ea cerul şi pământul.

În mitologia egipteană, zeul Nun personifică toate apele lumii, de la haosul iniţial la izvoarele Nilului producător de viaţă.

În cosmogonia mitologiei biblice “Duhul lui Dumnezeu [Elohim] se purta deasupra apelor”, până când a despărţit uscatul din ele şi le-a separat de cer. -Pentru mitologia feniciană, Mot era noroiul cosmic dintru început, adică o formă maximă de haos acvatic.

Mai complexă era viziunea cosmogonică din mitologia vedică: zeii şi demonii vedici amestecă laolaltă oceanul universal, care e însă apa lactantă, până când din spuma agitată ia naştere cosmosul; sunt şi variante care acordă apei primordiale toată iniţiativa cosmogonică: “Apă cu adevărat a fost aceasta la început, numai mare. Aceste [ape] cugetau: – Cum să ne putem înmulţi? şi ele s-au străduit şi au făcut [sacrificiile] tăpa” (Satapatha brahmana, IX, 171); în felul acesta, din apa iese oul primordial, din găoacea căruia apare Prăjăpati, rostind cuvântul bhan, a cărui forţă creează pământul.

Mitologia iraniană descrie un lac mitic, Vourukasha, care e o mare primordială şi sediul zeului Apam-napat, unde creşte arborele miraculos Huapa, conţinând principiul vital al tuturor plamelor (Avesta).

În mitologia greacă, noţiunea de ocean primordial se exprimă prin perechea divină Okeanos – Tethys.

Fireşte, mitologiile populaţiilor africane văd în apa numai esenţa vieţii: tribul sudanez dogon crede că zeul Nommo e apa însăşi, fără care nu poate fi nimic pe lume.

Dar pentru eschimoşi (strâmtoarea Behang) şi, parţial, în multe din mitologiile triburilor polare, la început pretutindeni n-a fost decât apă foarte rece, acoperită de gheţuri (iar aici nu ar fi exclusă amintirea vagă a ultimei glaciaţii).

Populaţiile din zone bogate în resurse acvatic- au mituri corespunzătoare. Multe tradiţii din mitologiile triburilor amerindiene (mai ales în Arizona şi California) spun că la început nu a fost decât o lume total acvatică.

În Australia, pentru tribul arunta, cosmogonia şi antropogonia sunt văzute aproape ca într-un stadiu post-diluvian: o lume iniţial zăcând sub ape care, după ce scad de la o vreme, lasă să apară nişte fiinţe autocreate. Polinesienii au o concepţie pescărească: din apa primordială acoperind totul, Tiki (sau alt zeu) pescuieşte cu undiţa toate insulele cunoscute ale arhipelagului.

Articol etichetat cu:, , , ,

Care este gandul tau?