Apă până la gâtul Sfinxului

Ceea ce este valabil pentru locuitorii preistorici din nordul Europei se potrivește desigur și popoarelor Orientului Apropiat și Mijlociu. În unele privințe acestea erau mai dezvoltate, astfel n-ar fi putut apărea culturile avansate ale chaldeenilor, sumerienilor și egiptenilor. Pentru aceasta au fost necesari mii de ani.

Dincolo de speculații, limitându-ne la ceea ce avem la îndemână, papirusuri matematice, literare și medicale, dovedesc fără dubiu că respectivele discipline erau deja foarte dezvoltate în prima dinastie. Egiptologul britanic W. Emery dovedește pe baza stilizării încă de atunci a hieroglifelor și a scrierii cursive, că „limbajul scriptic parcursese deja o perioadă considerabilă de dezvoltare”.

Din păcate, lipsesc descoperiri care să dovedească desfășurarea acestei dezvoltări. În acest caz ar fi fără îndoială mai bună o construcție care poate fi datată mai cu precizie decât orice concluzie analogică ingenioasă extrasă din cele mai vechi papirusuri. Până acum se credea că nu există o asemenea construcție. Piramidele, cele trei, deja li se cunosc ziditorii și în nici un caz nu pot fi aduse în discuție.

Sfinxul – o construcție fără origini

Chiar în apropierea piramidelor se află altă construcție extrem de veche, care a fost trecută cu vederea la cercetarea perioadei preistorice – Sfinxul, cel fotografiat și admirat zilnic de mii de turiști. Redescoperirea sa ca martor al perioadei preistorice se datorează unui om care era în primul rând filosof și abia apoi arheolog – alsacianul Rene Schwaller de Lubicz.

Ca și oricărui alt observator, alsacianului i-a sărit în ochi faptul că Sfinxul prezintă urme considerabile de eroziune, în special la cap și ceafă. Părerea predominantă era că trebuie să fie vorba de efectul vântului deșertului (Khamsin), care învolburează ca un ventilator nisipul fin, uzând astfel, milimetru cu milimetru „substanța Sfinxului” în decursul mileniilor.

Sfinxul a suferit și alte stricăciuni. „Ciupiturile” de pe față și vârful distrus al nasului indică totuși că mamelucii au folosit în secolul al XVIII-lea uriașa sculptură pe post de țintă pentru artilerie. De Lubicz a studiat textele vechi ale papirusurilor și a citit însemnările de călătorie din antichitate. El a observat că alte monumente din perioada primelor dinastii prezintă mai puține stricăciuni datorate eroziunii decât Sfinxul. Chiar în apropiere s-a găsit în anii `30 o stelă ridicată de faraonul Tutmos al IV-lea (1448-1420 î. Hr.), care zăcea atât de adânc ângropată în nisip încât doar muchia superioară rotunjită a elementelor era ieșită în afară. Ea suferise atât de puțin în aproape 3400 de ani în urma vântului și a soarelui încât reprezentarea dăltuită a faraonului oferind jertfe Sfinxului poate fi recunoscută fără greșeală. În plus așa cum a stabilit Schwaller de Lubicz, Sfinxul a petrecut o mare parte din lunga sa existență într-un „sarcofag„ protector formate din cantități uriașe de nisip. De aceea vântul și nisipurile mișcătoare n-au putu să-i pricinuiască prea multe stricăciuni.stela-lui-tutmos-iv

Când Napoleon a ajuns cu trupele sale în Egipt și nu avea altceva mai important de făcut decât să admire antichitățile țării, Sfinxul era acoperit de nisip până la gât, iar templul de lângă el era practic invizibil. Abia în 1813 sculptura a putut fi eliberată, iar în 1888 a trebuit să fie din nou dezgropată de Maspero.

În 1916, Baedecker a consemnat că Sfinxul este iarăși acoperit cu nisip. Adâncitura în care se află Sfinxul se umple la fiecare 30 până la 90 de ani. O echipă de cercetători în 1977 au stabilit că Sfinxul este format din piatră de var de duritate normală, deci nu dintr-o piatră mai „moale„ care să se tocească repede.

Concluzionarea lui de Lubicz și nu doar a lui este că Sfixul a petrecut cea mai mare perioadă în nisip, circa 3300 de ani. Numai în decursul celor 1300 de ani dintre Chefren și Tutmos al IV-lea trebuie să fi fost îngropat în nisip circa 1000 de ani. Datorită indiferenței cu care tratau trecutul, dinastiile ce au urmat lui Chefren, nu au ordonat nimănui eliberării platoului de la Gizeh de nisip.

Nu li se poate reproșa vechilor egipteni această lipsă de pietate, oricine vizitează Marea Piramidă și privește dincolo înspre Nil poate ușor trece cu vederea un cap care iese din nisip. Chiar și lui Herodot i s-a întâmplat asta în sec. al V-lea î. Hr. relatând piramidele în cele mai mici detalii dar nepomenind nimic de Sfinxul. Așadar și atunci el era acoperit cu nisip.
Creștinitatea nu s-a interesat nici ea de antichitățile Egiptului. Împăratul roman Constantin a declarat în anul 333 d. Hr., creștinismul drept singura religie oficială în lume, prin urmare patriarhul Alexandriei trebuia să aibe grijă ca populația să nu se mai roage la vechii idoli egipteni (ceea ce se mai întâmpla în anumite locuri), iar martorii de piatră ai vechii culturi erau cu totul nedoriți. În timpul majorității celor 1700 de ani de la creștinizare, Sfinxul a rămas acolo unde era la începutul erei noastre, în nisip.

Toate aceste idei concluzionează clar că stricăciunile erodării Sfinxului nu puteau fi provocate de vântul Khamsin și de nisipurile dinspre sud.

Ce variante ar mai rămâne?

De Lubicz și Anthony West concluzionează că nu se mai poate lua în considerație decât problema apelor de suprafață. Este o idee frapantă, chiar senzațională, deoarece atât de sus nu a ajuns nici măcar cea mai puternică revărsare a Nilului.

Până în urmă cu 15.000 de ani întreaga regiune a actualei văi a Nilului era acoperită de mare; linia țărmului trebuie să fi fost undeva în zona orașului Cairo de astăzi. Se presupune că ultima inundație catastrofală a fost în jurul anului 10.000 î. Hr. Legendarul potop a avut loc, se știe asta pe baza depunerilor din solul Mesopotamiei, dar aprecierile legate de momentul producerii sunt foarte diversificate (între 10.500 și 6000 î. Hr.). Dacă eroziunea Sfinxului se datorează apei atunci sculptura trebuie să fi fost ridicată  deja în jurul anului 10.000 î. Hr., deci înainte de distrugerea definitivă a Atlantidei, care s-a petrecut conform tradiției între anii 8000-9000 î. Hr.

Oamenii dintr-o altă civilizație, trebuie să fi conceput și construit Sfinxul. Cercetorile moderne au demonstrat că blocurile de piatră ale piramidei lui Cheops provin din „bazinul„ din jurul Sfinxului. Egiptenii atribuiau sfinxului puteri magico-mistice, magnetoterestre speciale, trebuie să fi fost un motiv foarte precis pentru care constructorii Sfinxului să aleagă tocmai acel loc.

Se spune că faraonul Tutmos al IV-lea a căzut într-un somn profund la picioarele Sfinxului și a avut un vis straniu: „O mare putere magică a existat aici de la începuturi și se întindea în întreaga zonă. În această perioadă a apărut sub formă de Sfinx atotputernicul zeu Chefera, iar în Sfinx se odihnea cel mai mare dintre suflete, sfântul sfinților„(traducere din Istoria Egiptului de E. Wallis Budge, volumul 4, pag. 80).

Istoria legenda și geografia se împletesc în imaginea unui Sfinx ce nu s-a odihnit sub nisip o mare parte a ultimilor 5000 de ani ci mult mai mult.

De ce majoritatea egiptologilor îl consideră pe faraonul Chefren drept ziditorul Sfinxului?

  1. Mai întâi este deja menționata stelă a lui Tutmos al IV-lea. În ultimele rânduri scrise apar literele KHAF, dar se întrerup. Că acolo era menționat numele KHAFRE(Chefren) este posibil dar nu se poate demonstra.
  2. În două adâncituri din templu s-au găsit statui ale lui Chefren, una fiind sub formă de Sfinx, dar fără inscripții. Totuși templele egiptene au fost „acaparate„ deseori de faraoni, care au ordonat deseori realizarea unor modificări ale construcțiilor. Asta nu dovedește că faraonul Chefren era și ziditorul Sfinxului.
  3. Se spune că cele două statui seamănă cu expresia feței Sfinxului. Asta este indiscutabil dar poate constitui un act premeditat. Poate că Chefren a dorit el însuși ca statuiile să semene Sfinxului pentru a câștiga astfel o parte din presupusele lui puteri magice.
  4. Descoperirea unei stele arhitectonice din dinastia a 26-a care se raportează la acțiuni ale faraonului Cheops(predecesorul lui Chefren) atunci când s-a dezgropat un vechi templu al lui Horos în apropierea Sfinxului. Asta înseamnă însă că Sfinxul trebuie să fi existat deja în perioada lui Cheops.

Pe scurt „dovezile„ pentru construcția Sfinxului în perioada lui Chefren sunt foarte „subțiri„.

Articol etichetat cu:

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.