Anubis – sol al morţii

Anubis a fost zeu din mitologia egipteană, considerat până la ascensiunea cultuală a lui Osiris zeu funerar de prim rang, cu numeroase temple şi sanctuare particulare.

S-a născut din împreunarea accidentală a lui Osiris cu Nephthys, soţia lui Seth, întrucât zeiţa, dorind ardent să aibă un copil de la Osiris, l-a amăgit luându-şi temporar chipul surorii şi soţiei acestuia, Isis. Adorat de timpuriu în tot Egiptul, Anubis era reprezentat sub formă de câine negru sau de câine sălbatic egiptean (asemănător cu şacalul şi cu lupul); iniţial fusese zeu mortuar numai pentru faraoni; în epocile timpurii, după o domnie de 28 de ani, faraonul trebuia să moară ritual, cu ajutorul veninului de şarpe: un mit spune că, scurgându-se termenul, Anubis a venit la un faraon cu o viperă; obiceiul s-a împământenit, iar Anubis a rămas un sol al morţii, care apărea în clipa necesară, ca soldat, cu un pumnal şi cu un şarpe încolăcit; de aici şi însuşirea de a prevedea soarta oamenilor.

Asocierea cu aspectul său canin provine din mitul naşterii sale: născându-l, Nephthys, de frica soţului ei Seth, a ascuns copilul, ocrotit însă de Isis care l-a adoptat şi l-a adăpostit în Delta Nilului; după moartea lui Osiris, l-a regăsit călăuzită de un câine.

După aceea, când Isis a reconstituit cadavrul lui Osiris din bucăţile împrăştiate de ucigaşul Seth, Anubis, folosindu-se deopotrivă de ştiinţa vindecării şi de secretele veninurilor în prepararea chimică de alifii şi balsamuri, singur sau împreună cu Isis şi cu Nephthys, şi-a îmbălsămat tatăl, stabilind astfel această tradiţie rituală, prin care a devenit şi     patronul îmbălsămătorilor.

În superstiţiile egiptene, Anubis e prezent ca o călăuză divină care îi conduce pe morţi în Duat, iar pe morţii păcătoşi îi devorează îndată după ce i-a judecat Osiris şi,  totodată,  ca un  câine negru, sălbatic, dând târcoale cimitirelor spre a supraveghea mormintele.

Anubis avea 4 epitete principale: „Cel-ce-are-feşele” (de mumificare), „Dregătorul pavilionului divin”, „Stăpânul     Necropolei”, „Cel-ce-se-caţără-pe-munte”.

În miturile târzii, i se atribuie 3 funcţii importante: supravegherea îmbălsămării corecte şi exigente a cadavrelor, la reconstituirea lor în condiţia originară; primirea personală a mumiei în mormânt şi îndeplinirea ceremoniei deschiderii gurii, pentru ieşirea lui Ka, apoi conducerea sufletului eliberat în Câmpia Ofrandelor Cereşti, când îşi pune mâna ocrotitoare pe mumie; supravegherea psihostasiei, în vederea căreia examinează minuţios corectitudinea talgerelor balanţei.

Grecii l-au indentificat pe Anubis cu Hermes (Plutarh îl numea pe Anubis, Hermanubis), iar romanii i-au clădit un templu.

Articol etichetat cu:, ,

Care este gandul tau?