Anabaptişti – practicanţii botezului la vârsta conştientă

anabaptişti (grec. αναβαπτιζω – rebotez)

Sectă creştină, care practică botezul la vârsta conştientă, când omul poate împărtăşi deliberat credinţa; întemeiată de A. Carlstadt, în Elveţia, în 1519.

Primii predicatori (sau profeţi) au fost N. Storch şi M. Stübner, din Zwickau (Saxonia), influenţaţi de Thomas Müntzer (teolog cu înclinaţie panteistă şi cu orientare socială, dar si anticatolică), atacaţi de Martin Luther (marele reformator german al creştinismului); originea doctrinei lui Th. Müntzer se află în teologia istoristă a lui Gioacchino da Fiore care anunţa, cu 3 secole anterior, sosirea epocii finale a istoriei omenirii, numite de el Evangelium aeternum.

Intrând, din primii lor ani, în conflict dogmatic cu alt reformator, Ulrich Zwingli, anabaptiştii sunt persecutaţi la Zürich şi în alte cantoane, totuşi se răspândesc în Europa, printre meseriaşii săraci şi ţărani, astfel că în sec. XVI, în ajunul Războiului ţărănesc din Germania, devin curentul cel mai populist din întreaga Reformă.

Doctrina anabaptistă evoluează, de la refuzul organizării eclesiastice şi respingerea icoanelor şi sfintelor taine, până la condamnarea averii şi inegalităţii sociale, ca şi la refuzul de a purta arme, de a depune jurământ, de a ocupa funcţii publice; odată cu aceasta, se predicau comunitatea bunurilor, a doua venire în curând a lui Iisus Hristos şi ideea milenaristă a întronării împărăţiei lui Dumnezeu pentru o mie de ani.

Dar, în ciuda refuzului doctrinar de a purta arme, anabaptiştii participă efectiv la Războiul ţărănesc din Germania, după care centrul sectei devine oraşul Strassbourg, iar conducerea teologică este preluată de Melchior Hoffmann, acesta prezicând a doua venire a lui Hristos pentru anul 1533 şi stabilirea Mântuitorului şi a Apostolilor săi la Strassbourg, menit să devină Noul Ierusalim.

După arestarea lui M. Hoffmann, secta e condusă de brutarul Jan Matthisson (Marthis) şi de croitorul Jan Bockelson (Ioan din Leyda), amândoi activând întâi în Olanda, apoi în Germania la Münster. Mai târziu anabaptiştii predică nonviolenţa şi se despart de grupul radical fidel predecesorilor (care decad într-o organizaţie teroristă), răspândindu-se în Moravia, Cehia, Ungaria, Anglia şi America de Nord.

Deşi combătută de Luther, secta anabaptistă a fost o consecinţă a lutheranismului; în prima etapă a reformei, studenţi şi oameni din popor se manifestă cu violenţă fanatică împotriva Bisericii catolice, întrerupând liturghii, dărâmând altare, aruncând icoane.

La Zwickau apar diverşi profeţi care îşi atribuie revelaţii personale (Th. Müntzer fiind unul dintre ei) şi predică în chiar centrul Reformei (Wittenberg), respingând botezul pruncilor şi cerând un botez nou, spiritual.

Mai târziu, din secta violentă iniţială se desprinde o ramură temperată: anabaptiştii paşnici sau mennoniţii, al căror patron, preotul catolic Menno Simons (1492-1559), abandonând Biserica romană, formulează o doctrină, în 1536, cuprinzând ideea rebotezării, ideea că adepţii mennoniţi sunt singura biserică din lume compusă din sfinţi, interdicţia violenţei, jurământului şi participării la serviciile militare şi civile; subsecta mennonită cunoaşte un apogeu la începutul sec. XX (500 000 credincioşi), după care decade (în 1960: 300 000 membri: două treimi în S.U.A., împărţiţi în 14 organizaţii relativ autonome, restul în Canada, Germania, Olanda şi Rusia).

Articol etichetat cu:,

Ganduri si impresii pentru "Anabaptişti – practicanţii botezului la vârsta conştientă":

  1. Bogdan Cristescu Dinu
  2. Bogdan Cristescu articole copii

Care este gandul tau?