Altarul – locul jertfelor şi sacrificiilor

Loc special destinat exercitării unor ritualuri religioase, mai ales sacrificiilcr şi depunerii ofrandelor, prezentându-se ca o construcţie mică, de obicei din piatră, sau ca o simplă masă cu trepte înconjurătoare ori aşezată pe un postament.

În antichitate erau răspândite mai ales altarele de tipul jertfelnicului, pe care se sacrificau prin holocaust animale sau alte prinoase consacrate zeilor.

În Egipt erau frecvente îndeosebi mesele-altare pentru libaţii. Pentru mozaism, altarul din Sfânta Sfintelor, în Templul din Ierusalim, a devenit masa destinată fumigaţiilor sacre de miresme, pe care preoţii ardeau tămâie.

Şi altarul creştin are caracter sacrificial: fiind locul principal al bisericii, cu o masă (Sfânta Masă) dintr-o piatră consacrată, situată în centrul incintei, are destinaţia oficierii sacrificiilor din cadrul liturghiei; altarul creştin simbolizează locul de sacrificiu, pentru mântuirea omenirii, al lui Iisus Hristos.

În Hellada, altarele erau iniţial simple îngrămădiri de pietre, ca nişte vetre rudimentare, devenind apoi construcţii cu o arhitectură din ce în ce mai subtilă. Romanii, pe lângă altarele publice, aveau în fiecare casă câte un altar, situat în atrium şi hărăzit zeilor domestici. Micul altar casnic nu lipseşte, de asemeni, din nicio locuinţă japoneză.

Cele 2 categorii principale de altare sunt: funerare (pe morminte) şi votive (consacrate unor divinităţi, în amintirea binefacerilor dobândite). Simbolismul altarelor depăşeşte o singură dată înţelesul curent: altarul vedic este timpul materializat în anul calendaristic.

Articol etichetat cu:,

Ganduri si impresii pentru "Altarul – locul jertfelor şi sacrificiilor":

Care este gandul tau?