Albigenzi – sectă creştină medievala din Franţa

albigenzi secta crestina din franta

albigenzi (lat. Albigenses) – Sectă creştină medievală din Franţa (în Languedoc, numiţi albigeois, adepţii sunt amintiţi prima dată de abatele Gotfried din Limousin, în 1181), ramură a sectei catharilor.

Albigenzi – sectă creştină din Franţa

Doctrina albigenză e dualistă, considerând că lumea se constituie din 2 principii: binele (Dumnezeu – creatorul spiritului) şi răul (Diavolul – producătorul materiei); de aici respingerea de către sectă a tot ce este pământesc.

Albigenzii condamnau înavuţirea şi averile, iar teologic negau patimile lui Iisus Hristos, cele 7 taine creştine, crucea, Judecata de Apoi, Infernul şi  Paradisul, fiind şi iconoclaşti consecvenţi; mulţi dintre ei refuzau integral Vechiul Testament şi respingeau ideea de război.

Albigenzii mai aveau şi obiceiul de a se adora reciproc, ca nişte divinităţi; documentele Inchiziţiei din Toulouse citează, în sec. XVI, numeroase asemenea cazuri. Secta a fost înfrântă (fără să fie neutralizată total) în două bătălii (1213 şi 1218) ale unei cruciade speciale, ordonate de papa Inocenţiu III.

§ T. Niel, Albigeois et Cathares, Paris, 1956


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

Un răspuns la „Albigenzi – sectă creştină medievala din Franţa”

  1. Avatar Andrada
    Andrada

    Frumoasa istorioara , chiar mi-a facut placere sa o citesc !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *