Agarttha – lumea mitică subterană

Lume mitică subterană cu vaste ramificaţii în care s-ar conserva perpetuu vechile taine esenţiale şi adevărul primordial, ştiinţa iniţiatică; galeriile Agartthei, de construcţie artificială, s-ar fi întins sub toate continentele şi sub oceane.

În altă variantă, Agarttha nu ar fi decât un imens sanctuar-bibliotecă, situat sub Himalaia, adăpostind o mare universitate iniţiatică şi cel mai mare şi mai misterios dintre centrele de iniţiere, păstrând toate moştenirile magice, tehnice şi spirituale ale civilizaţiilor dispărute; în Agarttha ar oficia Metatron (Stăpânul lumii), amintit de Rene Guenon (în Le Roi du Monde).

Agarttha e invocată mai ales de teozofie, care susţine că o populează „forţele negre”, opuse „forţelor luminoase” călăuzite din Palatul de Jad de la Shambhala (în drumul spre Tibet). Până acum 6 milenii, Agarttha ar fi fost la suprafaţă, populaţia ei retrăgându-se apoi sub pământ spre a-şi feri înţelepţii şi depozitele de ochii indiscreţi ai profanilor.

În vechile mitologii, similitudinile sunt rare:

„Un norod străin a săpat hrube pe sub pământ, uitate de piciorul celor de deasupra şi departe de oameni” (V. T., Iov. XXVIII, 4).

Originea şi vechimea acestui mit (sau pseudomit) e dubitabilă, dar el s-a răspândit mai ales după apariţia postumă (1910) a cărţii La Mission de l’Inde de Saint-Yves d’Alveydre, care pretinde că Agarttha ar fi reşedinţa unui soi de pontifex maximus, Brahatmah, purtător de tiară cu 7 coroane; referiri mai timpurii (sec. XIX) la: Helena Blavatsky, Ferdinand Oddendowsky, Louis Jacolliot ş.a. teozofi.

Articol etichetat cu:

Avem un singur gand pentru "Agarttha – lumea mitică subterană"

Care este gandul tau?