Aerul – element indispensabil vieţii

Aerul este unul dintre cele 4 elemente ale cosmologiei antice, prezent în mitologie sub 3 aspecte: elementul calm – zeul egiptean al atmosferei, Shu, tamponul dintre pământ şi cer, care şi-a căpătat energia în procesul despărţirii, prin forţă mecanică, a acestor 2 elemente, simbolizate de copiii săi, htonicul Geb şi celesta Nut; elementul violent, personificat in general de divinităţile vântului şi ale furtunii: zeul maya Huracan, centrul energetic divin al universului; zeul aztec Ehecatl sau vântul fertil, descoperitor al dragostei şi elementul antropogonic insuflând forţa vitală; zeul hurrit al furtunii Teshub, înarmat cu ploi şi fulgere; zeul nefast polinesian Tawhiri, o formă maximală a vântului distrugător, mai ales din categoria uraganelor oceanice; zeul vedic Vayu sau vântul total, cumulând toate formele posibile, de la gingăşie la furie; elementul vital, cu o singură formă mitică absolută, ca aer sau conţinut esenţial al aerului – prana, forţa de viaţă, inhalabilă prin respiraţia yoga.

Rareori, unii mitografi (ca Ovidius) ataşează aerului un superelement mai subtil; eterul, care e un aer imponderabil, peste zona vânturilor, din straturile cereşti superioare.

Ganduri si impresii pentru "Aerul – element indispensabil vieţii":

  1. Jorjette C faze tari
  2. Jorjette C Ana-
  3. Jorjette C Raluca

Care este gandul tau?