A reproşa, a fi

Accentul pus mai mult pe ostilitate decât pe dragoste dă acestei prime legături o reprezentare plină de lamentări şi proteste – care este foarte adesea repetarea relaţiei femeii adulte cu propria mama – iar reproşurile acumulate contribuie la detaşarea de obiectul primar. Care sunt aceste reproşuri? Reproşul cel mai vechi este acela ca mama nu l-a alăptat destul pe copil; o slăbiciune interpretată ca o lipsă de dragoste. Orice referinţă la realitatea nevoii ar scăpa aici esenţialul: aviditatea libidoului infantil, infiltrarea de către secual a registrului autoconservării. Nevoia poate fi răpusă, secualul e insaţiabil. Reproşul următor apare o dată cu un nou-născut, cu care va trebui să împartă ceea ce nu se împarte: dragostea maternă.

O altă sursă abundentă de ostilitate în ceea ce priveşte pe mamă apare în faza falică, atunci când cea care a dus copilul la excitaţie clitoridiană prin îngrijirile ei interzice manipularea. A interzice ceea ce ai indus chiar tu este însuşi exemplul tiraniei. Aceasta sumă de afronturi nu-l ocolesc nici pe băiat şi totuşi nu-l îndepărtează de obiectul matern. Este un factor specific fetiţei care, mai hotărâtă decât oricine, decide desprinderea de mamă şi hrăneşte ura: mama a omis să o doteze pe fată cu singurul obiect secual corect, ea este responsabilă de lipsa penisului, iar acest dezavantaj nu-i este iertat.fluture-portocaliu

<< Partea 1Partea 3 >>

Articol etichetat cu:

Ganduri si impresii pentru "A reproşa, a fi":

  1. Jorjette C MadMike
  2. Jorjette C MadMike
  3. Jorjette C Alex
  4. Jorjette C Iulia

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.