A fi sau a nu fi … anarhist

Mă jenează ideea de a fi atent la politica actuală, dar din proprie iniţiativă am decis să înţeleg mai profund, potrivit şi istoriei dar şi stării mele actuale, unde anume mă încadrez cu ideologia mea. Am întâlnit mulţi oameni care văd realitatea actuală cum o văd eu, de aceea cred că printre următoarele idei sunt aciuaţi mulţi.

Anarhismul este definit, prin esenţă, de lipsa de conducere, ideologie ce propagă desfiinţarea oricărei puteri politice în societate şi a statului în orice condiţii istorice. Anarhiştii se declară duşmani ai puterii de stat în general, dar în special ei sunt duşmani neîmpăcaţi ai dictaturii.

Actualmente cei mai mulţi văd anarhismul ca un generator de haos prin ideologiile posibil aplicate, deşi în tabloul mare se regăsesc aspiraţiile tuturor oamenilor, anume, de a fi liberi şi răspunzători de viaţa lor de la început până la sfârşit.

„Pentru mine nu există nimic mai presus decât mine … Eu declar război oricărui stat, chiar şi celui mai democrat” (germanul Kaspar Schmidt)

Replică potrivită unui tip de anarhism, anarho-individualism, dezvoltat şi neaplicat, deloc întâlnit în societatea actuală. Individualismul este totalmente subjugat de orice educaţie şi cultură ce ne este oferită acum. Problema egocentrismului se regăseşte şi în anarhism, căci oricine consideră că este mai capabil decât limita ce i se impune.

Marxismul a demascat teoria şi practica anarhismului ca un curent ostil intereselor fundamentale ale ploretariatului şi ale tuturor maselor muncitoare. În timp ce anarhismul pune pe prim plan individul şi interesele lui, marxismul pun pe primul plan interesele maselor muncitoare. Numai prin eliberarea maselor populare de asuprirea şi robia capitalului poate să elibereze şi individul, să creeze condiţiile pentru dezvoltarea fizică şi spirituală multilaterală a indivizilor.

Anarhism-federationAzi, cei care susţin ideologiile de cu mulţi ani în urmă pornite sunt nişte mici pioni ai unei vaste acţiuni de impunere a propriului ego, individual sau a unui grup ce se consideră compact ca un individ (organizaţii, corporaţii etc.). Anarhismul în zilele noastre a pierdut orice dezvoltare, acum tinerii anarhişti jonglează termeni, idei, ambiţii, ce în esenţă nu îi mai vizează.

Citind despre anarhism, socialism, teorii gen marxismul, am sesizat că acum lucrurile decurg la fel numai că oamenii nu mai ştiu ce spun sau ce susţin. De exemplu socialismul este în floare, democraţia o falsitate, un fel de ecumenism, pândeşte şi vizează conducerea maselor de oameni sub lideri sau grupări, mascând totul în falsul drept la vot: ai dreptul să votezi dar să alegi între ce îți oferă ei nu ce vrei tu!

Mă întrebam ce ar fi mai potrivit, relatiile tip servicii mutuale (adică îmi dai zahăr şi îţi dau pâine) sau relatiile tip worker (muncesc, primesc bani, cumpăr – consum)? Ambele sună bine până la faza cu profitul, ideea de a avea mai mult decât celălalt (aici văd partea bună a comunismului). Nici asta nu este de condamnat căci mereu aşa este, unul doarme toată viaţa şi altul creşte de neoprit; şi nu este o vină căci ajunşi aici pe pământ, avem posibilitatea să facem tot ce vrem şi ce putem și nu cu același ritm toți.

Respectul faţă de oameni, dragostea şi înțelegerea, fac diferenţa, atunci când eşti mai bun, poţi să ajuţi mai uşor, în loc să te abţii de la asta şi să agoniseşti fără să fii conştient că moartea te scapă oricând de cele lumeşti. Desigur, să lărgești viziunea de urmași dincolo de copii și rudele de gradul 1, către întreaga omenire. Toată umanitatea urmează după moartea individuală, același declin al vieții pământești!

O viaţă frumoasă şi potrivită nu ar trebui să sune ca o companie alături de toţi câţi suntem aici? Împreună să savurăm „de-ale pământului” şi să ne „fericim” unul pe altul?

Sunt puţin anarhist, puţin socialist, puţin comunist şi foarte mult altfel (nu am găsit încă termenul, poate că nici nu este scris pe undeva). Şi biserica propagă dragostea, dar cea de care vorbesc eu este diferită. Acest ceva ce mă completează în ideologie a pornit din mine fără să îl hrănesc. L-am întâlnit şi la alţi oameni fără să îl fi învăţat de undeva. E un fel de mod de a merge în două picioare, alegoric, poate e chiar un mod de a fi om. Şi restul care contra-atacă acestă efemeră trăire sunt micile adevăruri relative din care el însăşi se trage. Îl simt ca pe un echilibru peste orice haos, şi dacă am dat la un momendat de haos, el vine oricând să echilibreze.

Ciudat sentiment mai am față de această lume de aici și acum… Da, cuvinte …

Articol etichetat cu:, , ,

Care este gandul tau?