Medicina antroposofica este calea spre o vindecare absoluta

Medicina antroposofica este o formă integrativă ce derivă, pe de o parte din medicina orientată ştiinţific către materie, iar pe de altă parte descoperirile spiritual-ştiinţifice. Nu se consideră o medicină alternativă, ci mai degrabă duce mai departe abordarea fiinţei umane, luând în considerare şi partea sufletesc-spirituală a omului.

Multe aspecte, de obicei neglijate, sunt abordate de către medicii antroposofi vizând aspecte individuale ale personalităţii: gesturi, comportament, mod de gândire şi reacţie, fapte biografice. Având în vedere că starea de boală se instalează progresiv, studiul unor astfel de manifestări ajută la particularizarea diagnozei şi a tratamentului.

În ce constă un astfel de tratament in medicina antroposofica

Medicina antroposofica nu caută doar boala în pacient, ci abordează individualitatea în starea de dezechilibru pe care o are la momentul acela, al biografiei ei. Pacientul este ajutat să se implice direct în înţelegerea cauzelor ce au condus la boală şi în acest fel să se mobilizeze pentru înlăturarea lor. Boala este considerată o oportunitate de a învăţa noi moduri de abordare a problemelor vieţii de a dezvolta o privire introspectivă şi de a atinge un grad de maturitate mai înalt.

Medicina antroposofice incurajeaza pacientul sa inteleaga cauzele prin care a ajuns sa fie bolnav

Doctorii antroposofi sprijină pacientul în acest proces de căpătare a autonomiei, îi recunoaşte dreptul de a-şi alege terapia potrivită şi îl încurajează în acest sens. Procedurile terapeutice sunt de două categorii: cele care cer acceptarea pasivă a bolnavului, dar şi cele care implică activ pacientul.

Remediile homeopatice, ceaiurile, cataplasmele, băile cu plante medicinale, intră în prima categorie şi se adresează nivelului biofizic al fiinţei în suferinţă. Terapiile artistice: pictura, muzica, teatrul, arta vorbirii, sculptura, euritmia terapeutică, travaliul biografic, alimentaţia, mişcarea şi tehnicile de relaxare, pe de altă parte, depind în totalitate de implicarea pacientului şi vizează nivelul psihologic al acestuia.

Homeopatia si medicina antroposofica

Remediile homeopatice nu acţionează prin introducerea unor substanţe în corp ci prin dinamizarea proceselor de vindecare, de aceea ele iau în consideraţie simptomele ca atare, dar şi caracteristicile unice ale pacientului. În acest sens ceea ce pare a fi aceeaşi boală, se tratează diferit căci modul ei de instalare este diferit de la persoană la persoană.

Astfel in medicina antroposofica , demersul terapeutic parcurge fazele unui experiment unicat cu fiecare pacient în parte. Pornind de la discuţia primară, apoi la observarea atitudinilor, modului de gândire, de reacţie, implicarea în vindecare, se ajunge la studiul cazului în echipa de terapeuţi şi noi discuţii cu pacientul pe tot parcursul tratamentului.

Petre Mihai Alexandru Papacostea - biolog, cercetator antroposof

Interviu cu Dr. Petre Mihai Alexandru Papacostea – biolog, cercetator antroposof – la varsta de 84 de ani

Prin întâlniri ritmice şi simpozioane, grupe de studiu şi conferinţe, Societatea Antroposofica din România oferă un spaţiu de studiu al ştiinţei spirituale, de cunoaştere reciprocă a celor interesaţi de antroposofie, ca şi de lucru comun pentru ţeluri practice – www.antroposofie.ro


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *