Profetiile lui Nostradamus

nostradamus clarviziuniMichel de Nostredame (Nostradamus) a fost „profetul” francez al secolului al 16-lea.Nostradamus a studiat astrologia şi diverse ştiinţe „oculte”  şi a folosit toate informaţiile pentru a prezice viitorul.El este cunoscut mai ales pentru  „profeţiile” sale, o colecţie franceză  publicată în 1555. Deci, sunt profetiile lui Nostradamus previziuni credibile de viitor, sau mai degrabă vagi observaţii, modificate pentru a se potrivi cu trecutul evenimentelor?

Urmează o listă cu profetiile lui nostradamus unele dintre cele mai celebre.

10 profetii ale lui Nostradamus

Nr. 1  – Sfârşitul Lumii

Vă aminţi când lumea trebuia să se termine în 1994? Dar în 1998?  Sau 2000?

Se spune că Nostradamus a declarat că lumea o să se termine şi el nu a făcut nici o afirmaţie greşită până acum.În prezent,cea mai cunoscută zi pentru sfârşitul lumii este în anul 2012, mai precis 21 decembrie 2012.Dacă vrei, poţi crede. Un lucru este clar: Nostradamus însuşi a ajuns cu profeţiile până în anul 3797. Asta înseamnă că lumea se va încheia târziu în secolul al 38-lea? Doar timpul va putea spune.

 

Nr. 2 – 11 septembrie, 2001

Un foc din centrul Pamantului
Va aduce in jurul New York-ului un tremurat destul de puternic.
Două mari pietre se vor războii pentru o lungă perioadă de timp,
Apoi Arethusa va aprinde un nou fluviu.

Ei bine, două pietre mari ar putea fi două turnuri, nu-i asa? Dar putem spune că cele două turnuri s-au războit?
Dacă citeaţi aceste versuri înainte de 11 septembrie, probabil v-aţi fi gândit la un cutremur sau o erupţie vulcanică-foc, tremur, roci ce se războiesc (cu alte cuvinte, plăci continentale aflate în coliziune), dar cine ştie cu adevărat?

Pe vremea când Nostradamus a scris aceste rânduri, cele două turnuri gemene Twin Towers, oraşele moderne cum ar fi New York-ul, erau de neimaginat si de neconceput, aşa că, dacă el a prevăzut aceste evenimente, ar fi cunoscut  ceea vedea?


Nr. 3 -. Al doilea război mondial / Hitler

Cele două mai mari a Asiei şi Africii,
De la Rin la Dunărea de Jos
Se spune că vor aduce,
Plingeri, lacrimi de la Malta şi partea Liguriană.

De asemenea, …

Din adâncurile Europei de Vest ,
Un tânăr copil va fi nascut din cei săraci,
El, cu limba va seduce o mare de trupe;
Faima lui va creşte şi va ajunge până în ţinuturile de Est.

Aceste două versuri descriu, de fapt, al doilea război mondial şi  pe Hitler … sau nu.

A fost cea mai de seamă parte sărăcia lui Hitler şi educaţia lui?Cum rămâne atunci cu tendinţele genocide, megalomaniacale ?

Profetia despre Hitler ar putea proveni din utilizarea în textul original, a cuvântului în latină ” Hister „pentru a descrie Dunărea.Nu cred că vorbea despre un dictator, ci despre un râu, nu ar face o astfel de extraordinară eroare de ortografie.


Nr. 4 – Bomba atomică

Lângă porţi, între două oraşe
Vor fi  chinuri cum nu s-au mai văzut niciodată ,
Foamete şi ciumă, oamenii eliminaţi de oţel,
Plânsete la marele nemuritor Dumnezeu pentru ajutor.

Aceasta este o dezbatere destul de dificilă.Să recunoaştem-este vorba de o descriere exactă a bombardamentelor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki. „Chinuri similare, cum nu s-au mai văzut”  „plânsete la marele nemuritor Dumnezeu.”

Criticii spun că descrierea este destul de  vagă pentru că ar putea fi folosită pentru a descrie o întreagă serie de atrocităţi în timpul războiului-din multele războaie, care au avut loc din timpul lui Nostradamus şi până astăzi … sau chiar şi din viitor.

Nr. 5 – Louis Pasteur

Lucrul pierdut este descoperit,
ascuns pentru multe secole.
Păstorul va fi celebrat, aproape ca un Dumnezeu-ca şi figură.
Acesta este momentul în care Luna îşi completează marele ei ciclu,
Dar, după cum spun alte  zvonuri, el ar trebui să fie dezonorat.

Ca si alte nume de familie, Louis Pasteur probabil a indicat cândva o profesie.

Pasteur, în franceză, poate fi deasemenea pastor, aşa încât unii susţin că acestă parte a prozei lui Nostradamus poate vorbi despre orice vechi preot.

 

Nr. 6 – Asasinatele John F. Kennedy & Bobby F. Kennedy

Marele om va fi lovit în plină zi printr-o lovitură de trăsnet,
O faptă rea va fi săvârşită de un purtător a unei petiţii.
Confrom  previziunii, un altul va cădea la timp de noapte.
Conflictul de la Reims, Londra şi ciumă în Toscana.

Trăsnetele şi focurile de armă: nu sunt foarte diferite. Şi marele om a fost lovit în mijlocul zilei, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui John F. Kennedy. Celelalt care „cade” noaptea ar fi Bobby Kennedy (cinci ani mai târziu). Si cum rămâne cu Reims, Londra şi Toscana?

 

Nr. 7 – Katrina

Orasele Tours, Orleans, Blois, Angers, Reims şi Nantes
Sunt tulburate de o schimbare bruscă.
Corturile(oamenii) vor fi şterse de  de limbi străine;
Râuri, săgeţi la Rennes, agitarea uscatului şi a mării.

S-a referit la New Orleans? Hmm …agitarea uscatului şi a mării ar putea descrie uraganul (Ei bine, tremuratul mării ar putea descrie mult mai bine). Pot oamenii cu limbi străine fi de ajutor ca lucrători proveniţi din alte părţi ale lumii sau de alte părţi ale ţării?

Dar ce sunt Tours, Blois, Angers, Reims şi Nantes atunci?Pre-Katrina, această profeţie a fost iniţial gândită pentru Franţa. Poate că încă mai trebuie.

 

Nr. 8 – Moartea prinţesei Diana

Penultimul nume de familie al profetului
O va lua pe Diana [joi] pentru ziua lui de odihnă.
El va hoinări din cauza unei minţi nebuneşti,
Şi va aduce o mulţime de oameni spre supunere.

OK, fiţi atenţi: tatăl prietenului prinţesei Diana, Dodi Al-Fayed, a fost numit Mohamed ( „Profetul” – nu a fost numele lui, dar nu contează acest lucru).

A adus moartea Dianei „o mulţime de oameni spre supunere” ? Poate că nu, dar suntem cu toţii de acord că britanicii sunt o mulţime de oameni, nu-i asa? Faptul că numele Dianei este în text spune foarte multe deoarece în lucrările lui Nostradamus denumirile specifice sunt, în general, o raritate.

 

Nr. 9 – Focul Londrei

Sângele drepţilor va comite o greşeală, la Londra,
Ars prin iluminarea din douăzeci şi trei a şasea:
Doamna străbună va cădea de la locul ei din înălţime,
Mai multe din aceeaşi zonă vor fi ucise.

Tocmai pentru că nu aţi auzit despre Marele Foc din Londra din 1666 nu înseamnă că nu a fost un lucru foarte mare .

Este destul de mult  ştergerea tuturor lucrurilor medievale din Londra ( „vechea doamnă”). Doar şase decese s-au inregistrat , deşi moartea celor obişnuiţi nu s-a inregistrat la momentul respectiv.

Focul, care a început într-o brutărie, a ars timp de trei zile fix. Doar dacă cineva le-ar fi dat o copie de-a lui Nostadamus  poate londonejii ar fi ştiut ce-i aşteaptă.

 

Nr. 10 – Revoluţia franceză

„De la gloata înrobită , cantece,
Cântări şi rugăminţi
În timp ce prinţesele şi lorzii sunt ţinuti în captivitate în închisori.
Acestea vor fi în viitor, de către  idiotii fără cap,
Primite ca rugăciuni divine „

Îţi aminteşti de  Revoluţia Franceză, nu-i aşa?

Ţăranii ( „gloata înrobit”) crescând în putere, aristocraţia decăzută („idioţii fără cap” în captivitate în închisori”). Într-un alt vers, „căderea marelui zid” se referă la asaltul Bastiliei.

Etichete:
  1. Jorjette C DEI
  2. Jorjette C DEI
  3. Jorjette C DEI
  4. Jorjette C romy

Care este gandul tau?