Probă judiciară – demascarea slujitorilor satanei

Până în secolul al XVIII-lea, cel puţin în anumite regiuni, se credea că vrăjitoarele şi vrăjitorii nu puteau să treacă prin foc fără să cadă. „La fel, se credea uneori că fetele care îşi pierduseră virginitatea nu puteau să treacă prin flăcări fără să-şi dezvăluie ruşinea, căci ele năşteau în acest caz un copil”.

Propriu-zis judiciare, fiindcă scopul lor mărturisit era de a-i demasca pe slujitorii Satanei, erau tot felul de probe din care cea mai puţin grea era de departe proba crucii: suspectul trebuia să rămână în picioare, cu braţele desfăcute pe orizontală în faţa unei cruci, timp de câteva ore, până când braţele îi cădeau… Epuizat, în cele din urmă mărturisea.

Proba apei reci, variantă a băii vrăjitorilor, era şi mai crudă: cu mâna stângă legată de piciorul drept şi cu dreapta de piciorul stâng, acuzatul(a) era împins(ă) într-un bazin cu apă purificatoare. Nefiind un excelent înotător şi, pe deasupra, un acrobat, subiectul se îneca, dând astfel dovada irefutabilă a neculpabilităţii sale…

Ce să mai spunem despre proba apei clocotite! Se ordona presupusului vinovat să bage mâna într-un recipient cu un lichid în clocot— apă sau ulei – pentru a scoate de acolo un inel sfinţit. Se învelea apoi membrul vătămat cu o bandă pe care judecătorii îşi puneau sigiliile. Trei zile mai târziu, nu trebuia să mai existe nicio urmă de arsură…

O altă probă era aceea a focului: subiectul ducea cu mâinile goale pe o distanţă de opt-zece metri un drag de fier înroşit. Nevinovatul reuşea, se pare, s-o facă fără nicio vătămare. În fine, proba cadavrului a fost opera sfârşitului secolului al XII-lea. Ea se baza pe ideea următoare: cadavrul unei persoane asasinate începea brusc să sângereze atunci când ucigaşul îl atingea sau doar se apropia de el…

Numită şi sângerare, această probă a fost aplicată în 1628 de tribunalul din Hartford şi, în 1661, de cel din Dalkeith. În alte ţinuturi se spunea despre sperjuri că, atunci când ridicau mâna pentru a depune jurământul, degetele lor înţepeneau şi nu le mai puteau îndoi. Se mai întâmpla ca acestea să se înnegrească deasupra mormântului celui vinovat. Cât despre corsned, acesta a fost o ordalie tipic anglo-saxonă, care consta în a-l face pe acuzat să înghită, pe stomacul gol, o uncie de pâine sau de brânză, în prealabil supusă unui ritual.

În caz de vinovăţie, pâinea sau brânza se oprea în gâtlejul suspectului şi îl sufoca. În caz contrar, el o înghiţea uşor. Actualele focuri de Sfântul Ioan nu mai sunt decât o amintire plăcută a ceea ce au fost ordaliile şi probele judiciare. În Africa existau ordalii colective cu otravă.

La balanţii din Guineea, în fiecare an, membrii tribului beau o otravă numită „tali, apa roşie”, constând din scoarţă de Erythwphloeum guineense măcinată şi alte câteva ingrediente. Din acest produs s-a izolat eritrofleina, otravă care provoacă oprirea inimii în sistolă. De aceea, victimele otrăvii tali se estimau la un sfert din populaţie, respectiv 1 500 până la 2 000 de persoane.

Totuşi, balanţii se supuneau cu bucurie la această probă, doritori să dovedească că nu sunt vrăjitori. Până pe la 1850, malgaşii organizau ordalii colective. Ei înghiţeau o otravă puternică, tanguin (preparată din boabe de Tanghinia venifera). P. de Felice asigură că aceste probe omorau cel puţin 3 000 de persoane pe an. Băştinaşii se supuneau, totuşi, cu entuziasm la această probă, pentru a dovedi astfel că ei nu practică vrăjitoria şi nici nu se fac vinovaţi de încălcarea vreunei interdicţii date de comunitate.

Etichete:,

Avem un singur gand pentru "Probă judiciară – demascarea slujitorilor satanei"

Care este gandul tau?