Despre legea nescrisă a comunicării

vizualizarea comunicariiDificultăţile în comunicare sunt cauzele cele mai des întâlnite când vine vorba despre relaţia dintre oameni. Legea nescrisă a comunicării este pentru noi aceste fiinţe vii pline până la refuz de conştiinţă şi capacitate de a trage concluzii, ce manifestăm de multe ori egoul, propriile ambiţii şi ideologii, într-o comunicare care se anunţă a fi un schimb şi nu o cerere de ajutor.

Practic dificultăţile în comunicare apar când unul decide să pună părerea lui, prima. Desigur că dacă asculţi înţelegi mai bine, dar de ce să dăm vina pe cel care manifestă egoul, emiţătorul,  şi să nu îl observăm şi pe cel care primeşte mesajul, receptorul?

La fel ca şi emiţătorul, receptorul are un rol, el este prin definiţie un ascultător, dar dificultăţile în comunicare apar şi în cazul în care mesajul comunicat ajunge la receptor şi îl găseşte pe acesta într-un rol de emiţător. Cu alte cuvinte aceasta este o situaţie de genul unor certuri. Atunci rolul de receptor este prea puţin important pentru cei care încearcă să comunice (adică pentru cei implicaţi).

Legea nescrisă a comunicării:

O comunicare este descrisă prin transmiterea mesajului de comunicat, de la emităţor la receptor, printr-o cale, cu un efect de codificare individual la emităţor şi un efect de decodificare, la fel individual, la receptor.

O comunicare nu este neapărat o relaţie. Defapt comunicare se realizează într-o cauzalitate între participanţi.

Potrivit legii nescrise a comunicării, mesajul codificat şi decodificat, are nevoie de o cheie, de un mijloc de înţelegere comun, pentru că transmiterea presupune o lucrătură individuală. Aşadar un receptor va reuşi să decodifice mesajul dacă cunoaşte cheia decodificării ce la rândul ei se bazează pe ceea ce emiţătorul a transmis.

Fiecare, în faţa complexităţii înţelegerii sau cunoaşterii  ne manifestăm diferit. De exemplu, o femeie vede comunicarea ca fiind un drum lung şi plin de obstacole .Dacă dânsa crede că aşa este o comunicare cu cineva, tind să cred că are  dificultăţi în comunicare, iar dacă e să privesc acest fapt, potrivit legii atracţiei,  ar fi ceva normal ca partenerii de comunicare să nu o satisfacă. Mai departe deduc din această afirmaţie, că a ei comunicare deficitară este legată de relatiile cu cei din jur. Este o simplă concluzie ce personal cred că descrie clar şi nevoia ei, anume, de a fi satisfăcută în comunicare. Nu vreau să discut despre satisfacţiile ei, ci doar să vă arăt textul citat :

Comunicarea este un proces ireversibil. Odata ce incepi sa comunici cu cineva, relatia ta cu acea persoana nu va mai fi niciodata la fel. Trebuie sa fii constient ca aveai de ales intre a incepe sau a nu incepe sa vorbesti cu ea, si tu ai ales drumul mai lung si plin de obstacole.

Să revin la legea nescrisă a comunicării. Cum spuneam, în timpul comunicării lansăm pe lângă mesaj şi altceva, anume, acea cheie care îl poate face pe receptor să ne înţeleagă, să ne asculte, respectiv să decodifice mesajul.

Personal abordez o cale către această cauzalitate. Din experienţa mea în comunicarea verbală am reuşit să descopăr cum anume pot transmite un mesaj într-o manieră în  care, cel care mă ascultă, să mă înţeleagă desăvârşit. Aşadar, descriu astfel: de fiecare dată când comunic verbal, am în minte vizualizarea mesajului. Ceea ce spun poate fi înţeles din exemplul: povestesc despre ceea ce am văzut sau am trăit într-o anumită perioadă de timp – această istorisire va cădea foarte bine în mintea ascultătorului, dacă tot ceea ce spun este rezultatul unui extras dintr-o vizualizarea totală a ceea ce vreau să comunic.

Este poate un exerciţiu de auto-recunoaştere, pentru că am aplicat acelaşi procedeu şi în rolul de receptor. Dacă această metodă aplicată pe mine ar fi pentru fiecare care emite un mesaj, o modalitate de auto-verificare, s-ar ajunge la o comunicare numai de mesaje clare, nediluate şi deloc ambigue.

Am încercat să vizualizez ceea ce emiţătorul îmi comunica, şi sincer vă spun că de cele mai multe ori am descoperit un haos în comunicare. Ideile aruncate crează o neînţelegere chiar şi în partea emiţătorului. Am trăit momente în care eram contrazis pe o idee, descrisă de  o nepotrivire observată de mine în relatarea mesajului celuilalt. Acea personă care mă contrazicea aducea argumente contra propriei sale afirmaţii precedente. Deci o astfel de comunicare este o pierdere de timp, de energie, şi totodată este o comunicare deloc constructivă.

Care este gandul tau?