Invocaţia – tehnică de vindecare

Orice boală îsi are leacul. Numeroase sunt formulele şi gesturile capabile să îndepărteze bolile cele mai diverse; este însă adevărat că farmecele pot să nu fie malefice când sunt făcute de un vrăjitor care nu vă vrea decât binele. Daca copilul dumneavoastră are oreion, apelaţi la o vindecătoare. (În acest caz este important ca persoana care îngrijeşte să fie o femeie.) Ea îl va lua sub braţ şi va face de trei ori înconjurul mesei şi va rosti pe un ton ferm: „Eu am oreionul. ÎI am. ÎI plimb… El va pleca!” Se pare că oreionul nu aşteaptă să i se spună de două ori… În Bretania Inferioară, pentru tratarea negilor se invocă uneori, de o manieră păgână, luna plină:

Salud har gan, Kass arreman, Ganez-ai han.
(„Salut, lună plină! Ia-i pe aceştia-negii cu tine departe de aici!”)

invocatieÎmpotriva bătăturilor la picior şi a monturilor ajunge, uneori, să pui pe locul bolnav o ceapă roşie tăiată în două – pe care ne vom grăbi s-o reconstituim, aruncând-o la gunoi… Se întâmplă, totuşi, ca bătătura să fie atât de rezistentă, încât să n-o putem conjura (în Lorena, spune Raoul de Westphalen) decât rostind:
„Eguiesse, eguiesse, eguiesse! /Aveţi doi ochi / Eu am trei / Scoateţi unul! / Creec, creec,creec!”

Cu elementele naturale se întâmplă la fel ca şi cu organele corpului uman. Unele se iasă înduplecate prin blândeţe, ton mieros, rugăminţi. Cu altele este mai nimerit să fii imperativ, ameninţător, chiar brutal. Chestiune de caracter… Şi nu rareori invocaţia conjuratorie se transformă în imprecaţie contra răului. Bunăoară aceste vorbe sunt împotriva anginei:

„Angină, boală de gât / Şancru alb, şancru negru / Şancru de nouă culori / îngerul lui Dumnezeu să te arunce în fundul mării / Şi să te facă să bei atâta apă sărata/încât să crapi!”

Boala este recunoscută, fiinţă umană sau animal, ca un personaj. Uneori alintăm răul, îl răsfăţăm, îl implorăm, adesea cu un pic de laşitate, apoi îi cerem foarte ferm sau prin surprindere să plece. Dacă el nu pleacă şi este ştiut că nu pleacă astfel, atunci există o soluţie de rezervă: îl alungăm cu lovituri de mătură sau îl invităm să găsească o altă gazdă!…

Ce putere au cuvintele şi numărul ştim deja; dar este foarte interesant să constatăm ce lasă aceste formule să se înţeleagă: un univers în care elementele se influenţează reciproc prin simpatie, o lume în care totul comunică după legea analogiilor si a corespondenţelor…

Astfel, când este vorba despre o hemoragie uşoară, rezultată dintr-o rană, iată cum trebuie tratată. Se ia un fir de iarbă, se taie în două şi se face o cruce care se ţine pe rană spunând:

Iarbă pe care Dumnezeu te-a creat.
Fără să planteze sau să semene
Poţi să opreşti sângele
Din această rană care curge.
Trecând prin sat,
Am văzut apă şi sânge;
Am lăsat apa să curgă
Si am oprit sângele.

Ultimele două versuri „Am lăsat apa să curgă / Si am oprit sângele” nu sunt deloc gratuite. Ele presupun o viziune coerentă asupra lumii: aceasta, în măsura în care nu nesocoteşti prea mult legile naturale – laşi apei „înclinarea” şi intervii contra hemoragiei. Este o chestiune de echilibru care se cere respectat; şi de armonie.

În aceeaşi ordine de idei, lui O. Beliard îi datorăm recenzarea curioaselor practici conjuratorii pentru a obţine hemostaza. Pentru că sângele are o foarte supărătoare pornire de a se scurge, vrăjitorul va lua act de aceasta şi, chiar cu sângele bolnavului, va înfăptui vindecarea. Practică apropiată de homeopatie: la urma urmei, răul se vindecă prin rău. Binefăcătorul vostru va lăsa să cadă trei picaturi de sânge într-o ceaşcă de apă rece pe care v-o dă s-o beţi. Apoi, după cum prevede ritualul, vă va întreba: „Cine te va ajuta?” „Sfânta Maria mă va ajuta!” Va trebui să răspundeţi… Iar vrăjitorul va mormăi printre dinţi: Sanda Măria hune sanguinemfirmo.

Precum se poate foarte uşor observa, invocaţia se întâlneşte adesea cu incantaţia şi cu rugăciunile.

  1. Jorjette C Bogdan

Care este gandul tau?