Impostură şi libertate

Înca de la începuturile ei, omenirea s-a confruntat permanent cu problema libertatii, fapt ce a determinat în mare masura destinul ei istoric. A fi liber era pentru omul din toate timpurile o prioritate indiscutabila în spectrul preocuparilor sale, devenind adesea pentru el o adevarata drama existentiala. Ca orice fenomen complex, libertatea a suferit uneori diverse deformari sau manipulari generate de ignoranta sau de o abordare insuficienta, comportând si un aspect tragic în viata omului.

Lumea moderna, în care ne târâm zilnic existenta, ne întâmpina la fiecare pas cu o multitudine de oferte care mai de care mai tentante, apasând mereu pe coarda libertatii de a alege. Si omul, în virtutea acestei libertati, începe sa aleaga din gama larga de posibilitati care i se propun, fara sa se gândeasca nici macar o clipa ca prin alegerea si atitudinea sa poate deveni sclavul propriei libertati.

Aspectul tragic al libertatii se datoreaza premisei false de la care se pleaca, si anume ca omul liber poate sa faca orice si nimeni nu-l poate opri sa aleaga modul de viata pe care îl doreste. Chiar daca la prima vedere acest rationament pare adevarat, lucrurile nu stau tocmai asa. Orice om liber nu poate sa faca orice, decât ceea ce îi pastreaza libertatea si îl mentine în starea de fiinta libera si constienta. Daca el alege ceea ce nu corespunde naturii si conditiei sale existentiale, adica ceea ce nu-i este de folos, risca sa devina sclavul propriei optiuni si sa piarda printr-o gresita întrebuintare a libertatii sensul si valoarea vietii. Omul liber nu poate sa faca orice, ci ceea ce trebuie, tocmai pentru a ramâne liber, caci este o mare diferenta între a fi liber si a fi libertin.
Impostura si libertate

Un mare geniu al umanitatii, facând aceasta diferenta se exprima astfel: „toate îmi sunt îngaduite, dar nu toate îmi sunt de folos”.(Sfântul Apostol Pavel).

Printr-o alegere nechibzuita si nefolositoare, omul îsi poate pierde conditia de persoana libera, devenind doar un element insignifiant ce poate fi înlocuit oricând în mecanismul unei societati meschine. Într-un univers secularizat ce dezumanizeaza sistematic fiinta libera, cei care intra în acest joc macabru si îl accepta ca pe o normalitate suficienta, devin niste impostori. Ei nu-si dau seama ca starea lor de impostura nu este decât o sinucidere lenta, caci omul aflat într-o somnolenta prelungita traieste o iluzie a libertatii si a adevarului, pe care o crede sau vrea sa o creada ca o realitate evidenta.

Într-o astfel de situatie adevarul nu este nici iubit, nici cautat, ci înlocuit tot mai des cu interesul si utilitatea, având la baza dorinta de putere. Confortul si prosperitatea materiala înlocuiesc treptat demnitatea si bunul simt, facând ca în sufletul omului adevarul si responsabilitatea sa nu aiba nici o valoare. Indiferentismul generat de minciuna si impostura nu numai ca îl face pe om sclavul unui sistem nonvaloric, ci este si un semn al unei lasitati degradante, care îl macina si îi ucide viata spirituala.

Societatea de consum dezgolita de orice continut spiritual si întretinuta de un machiavelism grotesc creeaza o situatie privilegiata a egoismului si a propriului interes. Aceste coordonate duc la schimbarea conditiei existentiale, transformând fiinta umana în ceea ce nu este ea în esenta si deposedând-o de libertate. Oamenii devin simple fiinte îndobitocite pentru care semenii lor nu au nici o valoare atâta timp cât nu le ofera nici un beneficiu personal. Astfel apare impostura , în care fiintele umane se înjosesc si se dispretuiesc, traind o mare iluzie a normalitatii si fericirii.

Unda imposturii a luat cu asalt chiar si peisajul cultural, unde ar trebui sa domine onestitatea, curajul, forta morala si mai ales omenia, virtute atât de rara în ultima vreme. Apar adesea o serie de asa zisi intelectuali pentru care cel mai mult conteaza numarul de doctorate si de carti publicate, care le confera o anumita pozitie privilegiata, decât demnitatea, întelegerea si buna cuviinta încununate în atitudinea si modul lor de viata. Pentru astfel de indivizi sentimentul înjositor al mândriei si mirosul ademenitor al dolarului vor întretine iluzia fericirii si a libertatii si nu vor ezita nici o clipa la momentul oportun sa-si tradeze propria identitate, refugiindu-se în mod las într-o societate confortabila. Acestia nu vor întelege niciodata ca nu sunt decât niste sclavi ignoranti care se târasc penibil în întunericul minciunii si ca viata adevarata si libera este o jertfa si o daruire de sine în folosul celor multi.

Dar si mai trist este faptul ca impostura a atins ca o maladie si universul credintei, actul cel mai liber din viata omului. Utilitarismul si confortul înlocuiesc tot mai mult rugaciunea si jertfelnicia, elemente care dau valoare si perspective sublime vietii omului. Momentele înaltatoare prilejuite de marile sarbatori crestine, în loc de reînnoire si întarire sufleteasca, au devenit ocazii de reuniuni si petreceri desantate, caracterizate printr-un laxism moral degradant în care predomina ca o lege implacabila abuzul. Pastile, Craciunul, Anul Nou sunt mai mult prilejul unei mese copioase si a distractiei ca trândavie spirituala de maimutarire stupida, ignorându-se sfidator semnificatia spirituala a evenimentului respectiv.

Aceasta proasta întelegere este alimentata si de mijloacele de comunicare prin acele urari importate si desacralizate, care reduc semnificativ valoarea momentului: „Craciun fericit” sau „Paste fericit”. Sunt înlaturate sau minimalizate sistematic urarile noastre traditionale care exprima un continut spiritual si cultural profund ancorat în viata. Câta diferenta exista între penibilul „Paste fericit”, exponentul unei lumi secularizate si autenticul „Hristos a înviat”, rodul unei spiritualitati autentice de viata. Neinspirata sintagma „Paste fericit” printr-un joc de cuvinte exprima tocmai starea degradanta a omului pe care îl reprezinta si vrea sa-l impuna.

Pâna si onomastica este cuprinsa de febra tenebroasa a minciunii si inconstientei. Ziua numelui a devenit un prilej de risipa spirituala exprimata prin diverse excese, în loc sa fie un semn al credintei de referinta pentru viata omului. Numele este cifrul mistic al unei persoane cu un bogat continut spiritual, o adevarata definitie pentru cel care îl poarta, nefiind doar un mijloc de identificare. Fiecare are grija sa se cinsteasca de sarbatoarea sfântului al carui nume îl poarta prin petreceri mai mult sau mai putin grandioase, dar nimeni nu-si pune în grija sa rosteasca o rugaciune de ziua numelui, sa devina mai bun si mai responsabil, urmând exemplul sfântului respectiv. Adevarata cinstire a onomasticii este straduinta de a deveni vrednic purtator al numelui unei mari personalitati spirituale prin modul de viata.

Toti sarbatorim cu fast sarbatorile, fara a lua în seama faptul ca ele presupun si o perioada de pregatire prin post si rugaciune, care tin de fiinta si semnificatia lor. Ne ferim cu grija de straduinta si asceza si beneficiem doar de roadele si momentul sarbatorilor, caci este mult mai confortabil. Ne exprimam constant credinta crestina în termeni categorici, dar modul nostru de viata ramâne mai departe marcat de propriul interes. Deficitari în multe privinte, ne complacem într-o viata lipsita de sens, ghidându-ne dupa un fals sistem de valori care nu poate conduce decât la pieire.

Astfel se manifesta impostura noastra cea de toate zilele, sustinuta si favorizata de societatea moderna secularizata. Drama existentiala a omului modern este consecinta unei vieti false care nu corespunde structurii sale ontologice. Oamenii prefera impostura în locul libertatii si devin niste fiinte dezumanizate dominate de orgoliu, egoism si iresponsabilitate. Mimeaza viata si îsi neaga identitatea, refuzând sa creada ca a fi om înseamna sa traiesti pentru oameni. În aceasta situatie tragica unica salvare si speranta este, asa cum se exprima M. Heidegger, Dumnezeul Cel Viu al Evangheliei, Care a indicat omenirii calea vietii autentice: „Adevarul va va face liberi”.

  1. Bogdan Cristescu Eu_Pseudonim

Care este gandul tau?