Diavol, vrăji şi farmece

După cum vedem, Diavolul este venerat şi temut, după cum este şi ameninţat… Şi este temut mirosul lui urât! Ceea ce i se dă în schimbul bunelor şi loialelor lui servicii este adesea un lucru derizoriu: un fir de păr, un papuc vechi sau un pai. Dacă nu cumva el vă suceşte gâtul şi vă duce în Infern! (Se înţelege de la sine, condiţiile pactului diabolic sunt cu mult mai greu de îndeplinit.) În afară de evocările demoniace, cărţile de vrăji conţin o mulţime de sfaturi de tot felul, de la pregătirea dulceţurilor (dar un adept nu va descoperi oare în ea cum să procedeze pentru a duce la bun sfârşit Marea Lucrare?), la mijlocul de a concepe cu siguranţă un băiat. Fericit profanul care ar vrea să găsească aici răspuns, cu toată eficacitatea dorită, la setea sa de aur, la voinţa sa de putere sau la dorinţa sa de a găsi sufletul geamăn!…

Vi se promite mult, dar vi se îndeplineşte puţin. Procedeele de făcut farmece („Cum să faci ca o femeie să fie fidelă” etc.) sunt mai ingenioase unele decât altele, dar greu de realizat. Se găsesc aici leacuri băbeşti şi şmecherii amuzante pentru fizic. Cu vinderea prin colportare (secolul al XVI-lea), cărţile de vrăji sunt tot mai mult popularizate şi îşi pierd din importanţă. Vom aprecia cu atât mai mult fanteziile şi umorul lor involuntar…

Dar ar însemna să nesocotim faptul că magi, vrăjitori şi alchimişti, timp de secole întregi, le-au apreciat mult. Ei le recopiau cu scrupulozitate, fără să omită un cuvânt sau o figură (dacă lucrarea era ilustrată), şi mulţi mari seniori aveau câte un exemplar, scris pe un pergament care trebuia să fie virgin, în mâneca hainei lor. „Adepţii, spune Grillot de Givry, credeau în Clavicule de Salomon precum creştinii în Evanghelie.”

Însusi Roger Bacon – şi aceasta este o referinţă – discuta despre ea negând, totuşi, că regele Solomon ar fi autorul. Faimoasa Clavicule de Salomon, care este cea mai veche carte de vrăji cunoscută, e, de fapt, de provenienţă bizantină, iar copiile sale latine circulă în Occident încă din secolul al Xll-lea. Regele Solomon povesteşte aici secretele puterii sale fiului său, Roboam. „O lumină în formă de stea arzândă” îi dezvăluie mijloacele de a obţine „bucuria tuturor comorilor terestre şi a tuturor lucrurilor naturale.” Solomon găseşte şi formula pentru a „închide într-o sticlă neagră un milion de legiuni de spirite infernale, cu şaptezeci şi doi din regii lor, dintre care Bilet era primul, Belial al doilea şi Asmodeu al treilea”…

Până şi Eliphas Levi, în secolul al XDC-lea, ia în serios pantaclele şi alte cercuri magice descrise în cărtile de vrăji medievale. În ciuda deformării lor şi a interpolărilor datorate scribilor care nu înţelegeau întotdeauna textele pe care ele se bazau, cărţile de vrăji conţineau adesea o ştiinţă care data din cea mai veche Antichitate, mai ales în ceea ce priveşte cuvintele-cheie ale incantaţiilor, arta de a evoca demonii şi morţii sau de a confecţiona talismane. Anumite reţete sunt, în acest sens, uimitor de precise.

Iată, de exemplu, scoasă dintr-o carte de vrăji datând din Evul Mediu, formula unui suport talismanic care poate să înlocuiască în acelaşi timp metalul şi pergamentul consacrat : „cărbune de mandragora – 8 părţi, pulbere de fier — 2, bronz pulbere – 2; zahăr de lapte – 4; aur pulbere – câteva boabe; cărbune de plop – 2 părţi; ceară de albină – cât trebuie pentru a amesteca aceste ingrediente şi a face din ele o placă solidă, rotundă sau hexagonală. Această ceară de albine va fi topită de trei ori în apă sfinţită clocotită; se lasă să se răcească, şi ceara formează plăci albe pe apă. Se vor culege aceste plăci a treia oară şi se va topi o placă într-un tipar de pământ argilos sau, mai bine, într-un vas de metal. Se va încălzi puţin metalul pentru a desprinde ceara”.

Astfel, cu un pic de răbdare şi cu o bună înţelegere a ceea ce au fost artele magice, cititorul modern nu va fi derutat de cărţile de vrăji şi va găsi în ele cu ce să-şi satisfacă curiozitatea intelectuală.

<< Partea 1 >>

  1. Bogdan Cristescu Visele

Care este gandul tau?