De ce este indicat să bem apă dimineaţa pe stomacul gol?

consumul de apăStudii mai vechi şi mai noi vorbesc despre calitatea apei pe care o bem. Aceste studii arată că sunt puţini oameni care conştientizează importanţa apei pe care o consumă zilnic pe toată durata vieţii. Întoarcerea la natură, urmarea unei diete care vizează curăţarea  sângelui de toxine obţinând astfel ca efect principal, trezirea intelingenţei organismului, ne poate aduce în starea de a putea alege apa potrivită pentru noi.

Este cunoscut şi faptul că apa poate stoca şi informaţii, pe lângă elementele pe care le dizolvă.  Calităţile apei pot fi îmbunătăţite prin aăugarea antioxidanţilor sau prin mijloace simple: fierberea sau energizarea la soare. Calitatea apei poate fi mărită şi cu ajutorul argilei sau al turmalinului, piatră care este sursă de ioni negativi necesari în procesele care se derulează în organism.

Pentru cei care fac o cură drastică de dezintoxicare sau tratament există diverse tipuri de apă. Se ştie despre cura cu apă distilată, pe care o recomandă Valeriu Popa pentru bolnavii de cancer, sau cu apa ţinută în recipiente albastre pentru bolnavii de stomac.

Mai există şi apele radioactive, cele minerale sau magnetizate pozitiv sau negativ, în funcţie de boala care se doreşte a fi tratată. În magazinele din Occident există la vânzare apă abisală, luată din locuri foarte adânci din mare şi desalinizată, ape de gheţari, ape cu vanadiu, cu hidogenul modificat, şi bineînţeles apele expuse la vibraţii de o armonie deosebită.

O altă apă numită „apă vegetală” este alcalină, moale asemănătoare cu apa din plante sau apa din lăstari.

Dar, oricare ar fi apa pe care alegeţi să o consumaţi, aceasta trebuie să fie cât mai curată.

Acest articol are 2 Comentarii

  1. Jorjette C
  2. Jorjette C

Care este gandul tau?