Copilul dumneavoastră este mai sensibil decât vă imaginați

Spre 6 ani copilul devine enigmatic. Nu mai este un bebeluș, ne atenționează psihologii, ci are… viața lui personală. Nu zâmbiți încă… Amintiți-vă: el, care vă spunea tot, nu vă mai povestește aproape nimic. La 6 ani, autonom, capabil de a face lucruri de capul lui, el caută să-și afirme identitatea având viața sa personală. El are, de asemenea, și o viață socială în cadrul căreia prietenii ocupă un loc central. Cu ei copilul trăiește evenimente de la care adulții sunt excluși. Este o manieră de a se demarca. La această vârstă, având deja însuțite unele noțiuni privind diferențele dintre sece, copilul devine extrem de pudic. El nu mai vrea să fie văzut gol de părinții săi. Dar, această pudoare se întinde și în domeniul… gândurilor sale. Și, pentru a evita minciunile, își păstrează secretele. Care de fapt, nu ascund nimic grav, ci doar detalii sau explicații despre emoțiile trăite, despre firave sentimente de iubire. Ați remarcat că fiul o privește șăgalnic pe fetița vecinilor, se înroșește daca îi vorbiți despre ea, dar pentru nimic în lume nu ar recunoaște că inima îi bate mai repede când o zîreăte? La această vârstă se conturează o anume complicitate.

Îl vedeți cum râde cu prietenii, chicotesc iar când vă apropiați tac. Oare despre ce vorbesc? Rostesc „vorbe mari”, remarci picante, și cum acestea le sunt interzise, tocmai încălcarea interdicțiilor este atțt de amuzantă. Dar, există, de asemenea, între prieteni o serie de cuvinte codificate pe care doar ei sunt capabili sa le traducă.

În sertare copilul păstrează o sumedenie de obiecte inutile dar de care se atașează și cărora le acordă o mare importanță. Dacă i le-ați arunca ar fi dramatic, chiar dacă lipsesc explicațiile. De fapt, pentru fiecare există o poveste și un sens. O bilă colorată poate fi, de exemplu, semnul unei prietenii indestructibile.

Se întâmplă adesea ca, pornind de la nimic copilul să construiască un roman întreg. Ei ar fi… Zorro, ele, orice star „en vogue”. Aceste scenarii mirifice îi ajută să evadeze din realitate. Copiii pot merge până acolo încât să inventeze o familie fericită cu părinți regi și regine ce locuiesc într-un palat. Această frecventă reverie pe care Freud o numea „romanul familial”, nu-i împiedică să-și iubească adevărata familie.

Pentru a crește și a se dezvolta armonios copilul are nevoie de un spațiu fizic al său (camera sa), dar are nevoie de libertatea de a gândi și visa. Imixțiunile dumneavoastră îi dau senzația că îl tratați ca pe un bebeluș. Respectându-i secretele demonstrați că îi recunoașteți statutul de

Care este gandul tau?