Ce știm despre dinozauri?

Ce ne spun însă azi oamenii de stiinta despre dinozauri? Cercetarile lor au probat ca acestia erau de fapt niste reptile uriase care au trait, cu circa 180000000 de ani în urma, în perioada Cretacicului și dispărând brusc acum aproape 60000000 de ani. Concluziile au fost ca a existat o mare diversitate de dinozauri cu sânge cald și sânge rece, ierbivori sau carnivori, blânzi sau agresivi, cu două sau cu patru picioare, de la mărimi uriase, de 20-30 metri lungime, până la dimensiuni „pitice”, de 2-3 metri.

Revista „Scientific American” vorbeste despre un asemenea „dinozaur pitic” din genul „Dryosaurus”, ale cărui fosile au fost descoperite atât în Europa, cât și în America și Africa. Dupa descoperirea unor oua de dinozauri în Mongolia și pe teritoriul Statelor Unite, în 1978 a fost dezgropat în Montana (S.U.A.) un intreg depozit de oua intregi iar în 1982, tot aici o serie de cuiburi continind 24 de oua. Biologii au stabilit ca aceste cuiburi apartineau hadrosaurilor și ca erau facute la adapost de drumurile adultilor. Cind terminau de pascut iarba din jur, acesti monstri ierbivori porneau în turme, asemenea elefantilor, în cautarea altui loc de hrana și odihna. În aceste calatorii își inconjurau puii, ocrotindu-i de dinozaurii carnivori. Cel mai temut dusman al hadrosaurilor era Tyrannosaurus Rex, de care nu puteau scapa decit cu fuga, depasind 40 km pe ora.

De ce au dispărut dinozaurii?

Privitor la disparitia acestor animale exista o serie de ipoteze, pieirea lor constituind o adevarata enigma. S-a vorbit despre schimbarea polilor, topirea calotelor glaciare, cutremure, explozia unei supernove, ciocnirea cu o cometă, încălzirea bruscă a climei, racirea brusca, o umiditate excesiva, o seceta cumplita, epidemii…

Reputatul fizician Luis Alvarez, laureat al premiului Nobel, a lansat ipoteza unei catastrofe meteoritice. El a ajuns la aceasta concluzie dupa ce, impreuna cu colaboratorii sai de la Universitatea din California, descoperise o mare cantitate de iridiu, în roci sedimentare mai vechi de 65 milioane de ani. Iridiul este practic absent din crusta terestra dar abundent în Cosmos de unde concluzia unei explozii a unui corp ceresc cu efecte asupra planetei noastre.

Totusi ipotezele privind pieirea brusca a dinozaurilor au fost infirmate, considerindu-se ca acest proces a durat cel putin 10 milioane de ani, dupa care au fost inlocuiti de mamifere.

Continentele în perpetuă mișcare

De curind în Madagascar a fost descoperit un nou tip de dinozaur, mai exact, unul dintre cele mai bine conservate cranii de acest gen. Expertul Scott D. Sampson de la Institutul de Tehnologie din Old Westbury, New York, îl descrie ca pe un animal urât, cu o gura plina de dinti amenintatori, cu un cap teșit impodobit de coarne, un animal carnivor răspândit, se pare, în intreaga emisfera sudica. Un alt specialist, Paul Sereno, de la Universitatea din Chicago, declara ca o asemenea specie de dinozauri a fost gasita și în Argentina, stabilindu-se ca a trait cu 70 de milioane de ani în urma. În Africa nu s-au descoperit asemenea exemplare, ceea ce sugereaza ca, la vremea respectiva, Africa era un continent-insula în vreme ce America, India și Madagascar erau unite printr-un fel de pod de pământ, Antarctica, probabil. Ca și Dryosaurul, acest dinozaur din Madagascar și toate „rudele” lui aduc noi probe în ceea ce priveste deriva continentelor.

Sampson susține că dinozaurii au trait și s-au dezvoltat într-o vreme în care continentele erau unite într-unul singur numit Pangeea. Cam cu 200 de milioane de ani în urma, acesta s-a rupt în doua. O bucata, numita Gondwana, incluzind ceea ce avea sa devina Africa, Antarctica, America de Sud, Australia, India și Madagascar a înaintat spre sud, în vreme ce nordul rămânea unit, o masă compactă numita Laurasia. Dupa ce Pangeea s-a rupt, dinozaurii din nord au evoluat diferit față de cei din sud. Carnivorul din Madagascar pare a fi un văr îndepărtat al fiorosului Tyrannosaurus rex. Cele două specii au coborit din același strămoș de pe Pangeea.

Probabil ca Gondwana s-a rupt, de asemenea, formând actualele continente din sud, în timp ce India a înaintat spre Asia. S-a crezut mult timp că America de Sud și Africa s-au desprins ca un corp comun, separându-se ulterior. În acest caz, spune Sampson, animalele din cele două continente ar trebui să fie mai strâns înrudite. Animalul găsit în Madagascar, neavând nici un fel de rude în Africa, ci în India și America de Sud, probează faptul ca, în timpul existentei acestui dinozaur, Africa era deja desprinsă de Gondwana. Teoria aceasta n-a fost atestată decât prin existența acestui animal urât, care, după cât se pare, nu a putut ajunge în Africa.

Dinozaurii, vedete de cinematograf

Știind că pe tema existentei și disparitiei dinozaurilor s-au facut și o serie de farse, că oameni de stiinta serioși au plecat în căutarea unor locuri unde se presupunea că ei încă mai există, că au fost descoperite o serie de animale crezute dispărute, domnul profesor Dan Grigorescu a fost întrebat în ce masura filmele lui Spielberg „cochetează” cu adevărul știintific.

Domnia sa a răspuns că ele nu „cochetează” ci îl respectă aproape întru totul. La crearea monștrilor de pe ecran au lucrat o serie de oameni de știință pe care îi cunoaște și singura deviere, un rabat facut filmului artistic, este asocierea, în acelasi loc, a unor specii care au trăit în perioade diferite.

Care este gandul tau?