Blogul Lui Jorjette prezinta:

Autorul a publicat acest articolul pe în categoria Istorie si Cultura. Dacă continui să citești, noi am estimat timpul de citire al acestui articol la 8 minute și 16 secunde, și să știi că există 4 comentarii dar totuși și tu îți poți spune părerea la final.
Fii sociabil:

Neamul, ca entitate distincta a umanitatii, face parte din opera de creare a lumii, asa cum a fost ea infaptuita cu binecuvantarea si cu purtarea de grija a lui Dumnezeu. In aceasta calitate, de opera a divinitatii, neamul poarta in el pecetea vesniciei, fapt pentru care el nu va putea fi nimicit, oricat de mari ar fi puterile care s-ar napusti asupra lui, atata timp cat el isi va pastra integra si neclintita cultura si spiritualitatea lui ce contin acea pecete a vesniciei.

Deosebit de alte popoare, care au o data fixa a crestinarii lor, poporul roman a aparut in istorie ca popor crestin, nascandu-se in spatiul al carei atmosfera respira duhul proaspat al Evangheliei raspandita aici de apostolul Andrei. Drept urmare, poporul roman s-a plamadit intr-o vatra a credintei crestine, fapt pentru care intreaga sa cultura este eminamente crestina, iar crestinismul romanesc are imprimat in el un profund caracter popular.

Ca urmare a existentei sale ambivalente, de sinteza intre Orient si Occident, ca o punte de legatura trebuie remarcat faptul ca poporul roman este singurul popor de origine latina, dar de credinta ortodoxa rasariteana, sau cum impresionant se exprima Nicolae Iorga, ca acest popor poarta atat “sigiliul Romei”, prin limba sa romanica, cat si “amprenta Bizantului”, prin credinta sa religioasa.

Romanii si-au facut din crestinism cultura si civilizatia lor, credinta crestina fiind cea care le-a format caracterul si fizionomia spirituala ce i-a salvat de-a lungul istoriei de la asimilare si disparitie totala. Biserica a fost permanent in mijlocul poporului, atat la nivel de oameni simpli cat si la nivel de mari voievozi si conducatori, suferind si bucurandu-se alaturi de neamul romanesc in toate conditiile istorice. Asa se explica de ce la noi nu a fost nevoie de Reforma apuseana si spiritul ei nu a fost primit; pentru ca nu exista o Biserica exploatatoare a bunurilor materiale si stapanitoare, ci una care suferea si traia mereu in popor sub orice stapanire. Nu a existat niciodata o separatie intre Biserica si poporul roman, ci aceste doua realitati aproape ca se confundau, de unde rezida caracterul prin excelenta popular al crestinismului si al culturii romanesti, ce a devenit parte integranta din fiinta neamului si factor de unitate spirituala si etnica a tuturor romanilor.

Una din trasaturile cele mai specifice si mai profunde ale crestinismului popular romanesc consta in convingerea ferma, revelata de vechile creatii folclorice ale poporului roman, ca Dumnezeu umbla odinioara pe pamant printre oameni, impreuna cu Sf.Petru, ca sa viziteze lumea creata de El si sa se intalneasca cu oamenii, ascultandu-le durerile si sfatuindu-i la tot binele. La prima vedere s-ar parea ca este vorba de produse fanteziste ale imaginatiei populare, dar in realitate, aceste povestiri nu sunt basme, ci o redare populara a adevarului evanghelic ca Dumnezeu s-a facut om si a umblat printre oameni insotit de Sf.Apostoli. Interpretate la un nivel mai elevat povestirile populare despre plimbarea lui Dumnezey pe pamant se dovedesc a fi un adevarat tezaur de spiritualitate si intelepciune teologica.

In primul rand se arata ca poporul roman n-a inteles niciodata pe Dumnezeu ca o fiinta impersonala care se confunda cu lumea, ca in spiritualitatea de tip oriental, dar nici o divinitate care se ascunde in transcendenta unui cer inaccesibil, pentru ca Sf. Petru sa devina vicarul Sau pe pamant, asa cum socoteste gandirea apuseana, ci ca fiinta profund personala care iubeste si se afla in permanenta relatie cu oamenii. Daca Dumnezeu se plimba pe pamant, ca sa se intalneasca El insusi cu oamenii, aceasta se datoreaza faptului ca in viziunea crestinismului popular romanesc exista un Dumnezeu personal al iubirii infinit deschis fata da om si fata de lume.

Poporul nu insira pe toti cei 12 Apostioli de care era insotit Hristos, ci il aminteste numai pe Petru ca reprezentant al tuturor. Si pentru ca in Evanghelie nu se dau amanunte concrete despre gazduirea lui Hristos in casele oamenilor si despre schimburile de vorbe intre El si Apostoli sau intre El si oamenii care il primeau sau nu, intelepciunea populara a umplut acest gol cu presupuse cuvinte si componente, corespunzatoare continutului invataturilor Mantuitorului, fiind un fel de aplicare la imprejurarile concrete ale vietii poporului a acestor invataturi.

Prezenta lui Dumnezeu pe pamant mai inseamna in mentalitatea populara, ca lumea realitatii divine necreate si realitatea materiala a lumii create nu sunt separate intre ele, ci se gasesc in relatie dinamica. Dumnezeu coboara in lume pentru ca lumea sa se poata inalta spre Dumnezeu. rEmarcabila opera a lui Brancusi, “Coloana infinitului” nu vrea sa semnifice nimic altceva decat aspiratia omului si a lumii spre infinitatea plenitudinii lui Dumnezeu. Aceasta aspiratie devine posibila numai in masura in care se poate vorbi de o coborare a lui Dumnezeu in lume. Povestirea despre plimbarea lui Dumnezeu in lume arata ca poporul roman, in tot cursul istoriei lui a trait su sentimentul si experienta spirituala a prezentei lui Dumnezeu in lume.

Una dintre temele remarcabile ale folclorului si spiritualitatii poporului roman, legata intr-un fel de experienta spirituala a prezentei lui Dumnezeu in lume, este tema sacrificiului infatisata magistral in legenda manastirii Argesului. Daca ideea sacrificiului in general este prezenta in creatia folclorica a mai multor popoare, numai la poporul roman ea este pusa in legatura cu o Biserica, mai precis cu o manastrie, cand jertfitorul se preface intr-o fantana din care trecatorii isi astampara setea. Daca mai amintim ca numele Manole e forma prescurtata a lui Emanuel, numele profetic al lui Hristos, care inseamna “Dumnezeu este cu noi” si ca trupul in greceste e de genul feminin, avem in legenda manastirii Argesului o stravezie aluzie la Hristos, care isi intemeiaza Biserica Sa pe jertfa trupului Sau. Manole isi sacrifica sotia, fiinta care face parte din el insusi, este trupul sau, fiindcea mai mare jertfa posibila, caci jertfirea celei mai scumpe fiinte e mai grea decat jertfirea propriei persoane. Cand accepti sa mori tu insuti pentru cauza altora, ai si o mangaiere ca sa poti oferi viata celei mai scumpe fiinte, iti este redusa in mod considerabil si aceasta mangaiere, existenta ta ulterioara fiind aproape de neconceput. Poporul a inteles aceasta ca nu se poate concepe un Manole continuand sa traiasca dupa jertfirea sotiei sale, faptpentru care el se jertfeste pentru altii, din jertfa sa crescand o fantana care se intretina viata semenilor sai.

Legata de ideea sacrificiului in creatia poporului roman, apare si o viziune a cosmosului transfigurat. Jertfa nu urmareste altceva decat transfigurarea lumii si a omului intr-o realitate vesnica si desavarsita. Natura este puternic prezenta in toata lirica poporului, fiind intr-o continua comuniune cu omul. Parintele Staniloaie remarca ca “exista o corespondenta intre zambetul peisajului romanesc si zambetul fetei romanului, intre varietatea armonioasa a naturii si varietatea armonioasa a sufletului uman, intre generozitatea pamantului si generozitatea poporului, una s-a inspirat din cealalta”. Spatiul tarii e spatiul umanizat in mod romanesc sau transfigurat in fata romaneasca, primind prin afectiunea si familiaritatea fata de el o frumusete care depaseste trasaturile inexpresive ale unei naturi vazute cu ochii stiintifici. Lucrurile si animalele sunt personificate si scaldate in comuniunea personala cu oamenii, descoperind o frumusete indefinita a naturii de care omul are obsoluta nevoie. Despre viziunea liturgica a cosmosului, proprie poporului roman, M.Eliade spunea “terorizat de evenimentele istorice, geniul neamului romanesc s-asolidarizat cu aceste realitati vii pe care istooria nu le putea atinge: cosmosul si riturile cosmice. Dar stramosii romanilor erau deja crestini, in timp ce neamul romanesc se plasmuia intre catastrofe istorice. Asa ca simpatia fata de cosmos, atat de specifica geniului romanesc, nu se prezinta ca un sentiment paganesc, ci ca o forma a spiritului liturgic crestin.”

Intre Orientul asiatic, in care omul e torturat de spaima naturii sau e purtat de setea de a se contopi cu ea si Occidentul european, care pune o prapastie intre om si natura si tinde la nimicirea acesteia, spiritualitatea romaneasca manifesta o relatie de intimitate intre om si natura, care promoveaza atat umanitatea cat si natura. Natura e corpul si expresia omului si omul nu poate progresa decat menajand si inaltand natura impreuna cu sine.

Toata aceasta nazuinta a omului spre inaltime si innobilarea vietii specifica spiritualitatii poporului roman, corespunde in ceea ce teologia ortodoxa numeste indumnezeirea omului prin har si transfigurarea lumii. Ea sta in stransa legatura cu umblarea lui Dumnezeu pe pamant sau cu ceea ce nummea Blaga “un transcendent care coboara”, fiind izvorul tuturor insusirilor superioare recunoscute ale neamului romanesc: lipsa razboaiel;or confesionale si a certurilor dogmatice, profunda viata religioasa, echilibrul sufletesc, prezenta umorului, chiar si in cele mai mari necazuri, ospitalitate in raport cu strainii si mai ales omenia, cuvant cu inteles specific romanesc, indicand valoarea persoanei umane si idealul sau.

Lumea moderna contemporana este confruntata nu numai cu pericolele ce vin din afara omului, cum ar fi razboaiele si injustitia sociala, ci si de primejdii care vin dinlauntrul omului si care antreneaza omul pe panta prabusirii lui in imensitatea unui pustiitor gol sufletesc. Explicatia acestui pericol sta in faptul ca gandirea lumii actuale secularizate considera divinitatea nemiscata si ascunsa intr-o transcendenta inaccesibila. Dumnezeu nu mai coboara in lume ca sa umple fiinta umana si sa o ridice spre eternitate, ci este inchis in transcendent si alungat din lume, fapt ce provoaca o profunda criza religioasa si morala a omului contemporan. Daca in contextul actual se pune atat de mult problema integrarii europene a poporului roman, spiritualitatea si cultura populara romaneasca poate constitui cheia de reglementare a echilibrului cultural european secularizat. Prin vocatia europeana si universala a crestinismului ortodox romanesc se arata singura cale posibila prin care omul contemporan poate transforma atitudinea chinuitoare a neantului din fiinta lui in plenitudinea de viata superioara, prin coborarea dinamica a lui Dumnezeu in lume spre sfintenia vietii umane. Daca crestinusmul romanesc a jucat un rol important in pastrarea unitatii spirituale a neamului romanesc, aceasta se datoreaza faptului ca el a dezvoltat la nivel popular sentimentul prezentei si coborarii dinamice a lui Dumnezeu in om, ca forta interioara a acestei unitati spirituale a neamului romanesc.

Despre autorul Bogdan Cristescu

La anumite secţiuni scriu articole pentru voi cititorii. Grafica şi funcţionarea tehnică a acestui blog, îmi este oarecum responsabilitate. Aştept cu interes provocări cu subiecte ce nu le găsiţi aici, dar să fie ... inteligente!

Păreri impresii și comentarii la acest articol:

  • Bogdan Cristescu

    Romanii au fost mereu neajutoratii de alte popoare si mereu atacati, dar singurul lor refugiu era biserica. Credinta i-a ajutat sa dainuiasca pana in aceste vremuri. Biserica a fost singura care a contribuit la cultura civilizatiei romane.

    • Bogdan Cristescu

      Da, Biserica …
      A cam reuşit acest sistem să ne ascundă valorile tradiţionale … noi românii de acum, am fost ramani, acum … doar numele ne mai derivă din ce am fost că în rest totul stă doar în basme şi poveşti fantastice …
      Poate chiar noi românii am inventat spiritualitatea şi credinţa … dar sub altă formă, nu ce avem acum în general

Lasa un comentariu constructiv folosind formularul de mai jos:

Lasă un răspuns