Candida albicans – Măsuri preventive de igienă în candidoză

candida albicans la nivelul gurii

Candida albicans produce o infecție numită candidoză. În trecut această infecție se întâlnea destul de rar, însă frecvența a crescut în ultimii 30 de ani, reprezentând o patologie deloc neglijabilă.

Candida albicans este o ciupercă unicelulară din care pornesc mai mulți muguri, formându-se astfel o întregă rețea.Până în prezent, se cunosc peste 35 de specii. Sunt în general saprofite pe piele și mucoase.

Aceste ciuperci pot deveni patogene în anumite condiții, cum ar fi slăbirea imunității, tratamentele prelungite cu antibiotice, corticoizi, imuno-depresoare.

Manifestări candida albicans

De manieră generală, candida poate să apară în:

  • astm, rinită, urticarie
  • candidoză bucală, intestinală, candidoză vaginală
  • afecțiuni viscerale (plămâni, rinichi)
  • micoze ale pielii și unghiilor
  • candidoze generalizate

Mai precis:

  1. Afecțiuni localizate cutanate și mucoase: mărgăritel la gură, glosită, intertrigo, micoze ale unghiilor (onixis și perionixis), micoze esofagiene și intestinale, vulvo-vaginale, balanite, cistite, oculare (irido-ciclite), bronho-pulmonare.
  2. Afecțiuni generalizate de tip septicemie la adult sau sugar.
candida albicans la nivelul gurii

Factori care favorizează apariția candidozei

Există numeroși factori care favorizează dezvoltarea candidozelor locale sau generalizate:

  • deficit de imunitate celulară
  • diabet
  • focare cicatriciale pulmonare
  • maladii intestinale cronice
  • anticoncepționale hormonale
  • antibioterapie care distruge flora intestinală

Deficit de imunitate celulară

Candidoza generalizată poate apărea în condiții de imuno-supresie cum ar fi:

  • malnutriție (alimentație insuficientă calitativ sau cantitativ, cu conservanți, coloranți, etc.)
  • sedentarism excesiv
  • stres profund și prelungit
  • tratamente imuno-supresoare administrate în maladii autoimune, cancer, etc.
  • tratament îndelungat cu cortizon
  • diabet
  • antibiotice
  • perturbarea florei intestinale

Focare cicatriciale pulmonare

Sechelele unei tuberculoze vechi sau a unui abces pulmonar, pot fi sediul unor micoze focale (aspergiloză, candidoză).

Maladii intestinale

În maladia celiacă, maladia Chron sau colita ulceroasă poate apărea o candidoză intestinală extinsă, însoțită de dezechilibrul limfocitelor T. Agentul cauzal cel mai frecvent al acestor micoze intestinale poate fi o inflamație cronică a mucosei digestive care produce un dezechilibru al florei intestinale

Anticoncepționale hormonale

Specialiștii în imunologie și alergie au fost frapați de frecvența candidozelor vaginale descoperite la pacientele care aveau astm, rinită cronică, urticarie sau care luau regulat anticoncepționale hormonale. Se pare că anticoncepționalele hormonale modifică răspunsul imun în sensul diminuării limfocitelor T, rezultând un deficit relativ al imunității celulare care favorizează apariția micozelor vaginale.

Măsuri preventive de igienă în caz de candidoză

Este inutil să te “ataci” la manifestările candidozice locale și de o manieră simptomatică, dacă nu ții cont de următoarele:

  • în primul rând un post hidric total este util (post cu apă pură, de izvor, fântână), dar cum nu este posibil întotdeauna, se recurge la o altă alternativă, și anume consumul de fructe și legume crude
  • dacă fructele nu sunt tolerate datorită sensibilității la acizi, se pot consuma legume crude în combinație cu alimente protidice  de natură vegetală, cum ar fi nucile, alunele, fisticul, migdalele, etc.
  • nu utiliza nici un tip de detergent, nici măcar bio, natural. Chiar săpunul neutru trebuie folosit cu atenție. Spală cu apă puțin mineralizată, călduță și apoi rece, urmată de o uscare totală .
  • pe zonele afectate de pe piele sau unghii este indicat să se aplice alcool iodat o dată sau de 2 ori pe zi. Alternează cu aplicații de uleiuri esențiale (lavandă, rozmarin, cimbru)
  • evită medicamentele, alcoolul, cafeaua și tutunul
  • respiră amplu și fă exerciții fizice de reeducare-respiratorie, ortoterapie, dar moderat, fără a transpira. Dacă transpiri, spală-te cu apă călduță, apoi rece și șterge-te bine.
  • dacă apar micoze la unghii, protejează mâinile cu mănuși impermeabile
  • dacă este vorba de picioare, întreține cu grijă unghiile și poartă încălțăminte din piele, cu căptușeală naturală, permeabilă.
  • în caz de candida – candidoză vaginală, fă spălături vaginale cu ceai de gălbenele în care dizolvi o linguriță de bicarbonat de sodiu.
  • pentru a împiedica extinderea acestei ciuperci, candida albicans, consumă cât mai mult usturoi. Deasemenea, consumul de usturoi previne apariția, acesta fiind un foarte bun antibiotic natural.

Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

4 răspunsuri la „Candida albicans – Măsuri preventive de igienă în candidoză”

  1. Avatar Ioana
    Ioana

    Am Candida albicans vaginala si crede-ma ,am incercat tot ce se poate dar fara rezultat.Am grija ce mananc si ce beau +alte tratamente pe baza de plante dar fara nici un rezultat.Sunt disperata.
    Am impresia ca aceasta boala nu are leac.

    1. Ai incercat spalaturile vaginale cu ceai de galbenele și bicarbonat de sodiu? Faci 1 litru de ceai de gălbenele în care după ce se răcește rezonabil pentru a fi suportat de piele, diluezi o linguriță de bicarbonat de sodiu. Încearcă asta în fiecare seară și aștept să-mi spui rezultatele după cel puțin o săptămână, poate chiar 2. Dacă poți uneori să-ți faci o cantitate mai mare de ceai tot în amestec cu bicarbonat să faci și câte o baie de șezut (pui lichidul într-o cădiță și stai cu șezutul acolo 10-15 minute să spunem, cât reziști – Ai grijă să nu fie fierbinte).

    2. pt candidoza vaginala argint coloidal 30ppm, intern si extern cu pulverizatorul de 4 ori pe zi

      1. Multumesc pentru recomandare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *