Aurorele jupiteriene

Locuitorii sau călătorii prin regiunile arctice au uneori șansa de a observa aurorele polare, fenomene de o frumusețe unică și care totuși sunt destul de rare.

Aceste fenomene, electro-optice, se consideră a fi rezultatul interacțiunii dintre particulele purtate de vântul solar, ce sunt deviate spre poli în momentul captării lor și câmpul magnetic terestru. Aceste particule excită prin coliziune, moleculele atmosferei, care, se dezactivează și emit o radiație ultraviolet. De fapt, este vorba aici de ionizarea straturilor superioare ale atmosferei, sub influența radiațiilor ultraviolete emise de Soare. Luminozitatea acestor fenomene este difuză și are forma unui arc de lumină, din care țâșnesc raze, benzi, draperii cu un aspect de feerie. De la o înălțime de aproximativ 100-400 km, uneori chiar 1000, ele oferă un farmec deosebit atât nopților polare cât și privitorilor.

Cum pot fi însă explicate aurorele polare detectate pe Jupiter? Planeta Jupiter posedă un câmp magnetic. În același timp gigantul Sistemului Solar este prea depărtat de Soare, vântul solar nu poate crea aurore. O posibilă explicație constă in emisiile lui Io, unul din cei patru mari sateliți ai lui Jupiter. În fiecare secundă, această planetă cu vulcanism activ, aruncă în atmosferă joviană o tonă de gaz și de praf. O parte din aceste particule creează aurorele polare, în timp ce o altă parte urmărește liniile câmpului magnetic care leagă satelitul Io de Jupiter. Aceste particule desenează deci o dâră, o margine, care se distinge în apropierea aurorelor. Partea strălucitoare a acestei dâre materializează amprenta magnetică, locul unde liniile câmpului magnetic provenind din Io pătrund în atmosfera joviană. Cu ajutorul noului spectrograf, instalat pe telescopul spațial Hubble s-au putut lua imagini ale acestui fenomen de cinci ori mai bune decât cele cunoscute până acum. Datorită lor, studiile vor putea explica mai bine formarea aurorelor polare joviene și natura „generatorului electric” care leagă Io de Jupiter.

Etichete:

Avem un singur gand pentru "Aurorele jupiteriene"

  1. Jorjette C Diana

Care este gandul tau?