Androginul este o fiinţă fabuloasă bisexuată, din mitologia greacă, cu aspect de om dublu, care a fost pedepsită de Zeus şi tăiată în două când a vrut să se emancipeze şi să-i domine pe zei. Să vedem cum…
După Platon, fiecare androgin arăta “ca un bulgăre dintr-o singură bucată”, cu “patru mâini şi tot atâtea picioare”, cu un cap cu “două feţe opuse” pe un “grumaz rotund”. Cu mers vertical, capabili să se deplaseze în orice direcţie, androginii alergau făcând “tumbe fără să se clatine”, adică rostogolindu-se; fiind puternici şi trufaşi, “li s-a năzărit să se lege tocmai de zei”, iar de aici, decizia lui Zeus de a-i secţiona, “cum taie unii ouăle cu firul de păr”.
Platon utilizează mitul pentru teza sa alegorică asupra iubirii (Banchetul, 189 d – 192 a), întrucât jumătăţile, risipite de Apollon prin lume şi tinzând să se regăsească, piereau, până când Zeus, de teamă că se va epuiza neamul omenesc, le corectează anatomia dându-le putinţa realizării erosului (“dragostea ce reuneşte natura primitivă”).
Mitul androgin e frecvent încă din religiile timpurii. Adam şi Eva, în tradiţia rabinică, “erau făcuţi spate în spate, prinşi de umeri”, până când Yahweh “i-a despărţit cu o lovitură de secure” (Bereshit rabba, I. 1).
În textul biblic elohist, omul e făcut “bărbat şi femeie” totodată, “după chipul lui Elohim” (V.T. Geneza. 1. 27), rezultând astfel că şi divinitatea era androgină. De fapt, zeii primordiali, precosmogonici, Zurvan, Re, Ometeotl, sunt androgini.
Cezar Baltag a remarcat că: “Androginul adamic reprezintă identitatea originară a singularităţilor diferite, echilibrul între atracţie şi respingere”. (Mitul Androginului, în Eseuri. Galaţi. 1992, p. 55).
Androginul se întâlneşte în unele mitologii ale primitivilor: Obatala, zeul cosmogonic al triburilor Yoruba (mitologiile populaţiilor africane), succesorul creatorului Olorun, e un androgin în formă ovoidală.
Prin ipoteza androginismului fiinţelor supreme, Mircea Eliade explică “absenţa hierogamiei în religiile arhaice”, unde zeii supremi sunt totodată Cerul şi Pământul, astfel că “androginia este o formulă arhaică şi universală pentru a exprima totalitatea, coincidenţa contrariilor” (Mythes, rêves et mystères. Paris, 1972. p. 215).
Mitul androginului conţine simbolul despărţirii sexelor şi implicit destinul căutării jumătăţilor (descoperirea iubirii), sugerând primatul dragostei faţă de toate celelalte preocupări omeneşti şi prevestind parţial esenţa teoretică a psihanalizei, dar deopotrivă androginul reflectă şi ideea primitivă a îngemănării Cerului cu Glia.
Lasă un răspuns